Mai mult de 70% din populaţia Pământului a mărturisit că a experimentat măcar o dată în viaţă un sentiment ciudat de familiaritate faţă de anumite persoane, lucruri sau evenimente care, în mod normal, ar fi trebuit să fie necunoscute. Această senzaţie stranie poartă numele de deja vu, scrie descopera.ro.
Interesant este faptul că sunt persoane care pot da chiar detalii despre anumite locuri pe care le văd pentru prima oară. Totul pare ca şi cum, într-o experienţă sau existenţă anterioară, ar fi trăit exact aceleaşi senzaţii.
Ce este senzatia de deja vu?
În prezent există zeci de teorii care încearcă să explice această senzaţie, însă oamenii de ştiinţă sunt încă rezervaţi asupra acestui subiect. Unul dintre cei care a analizat senzatiile de deja vu a fost medicul francez Emil Boirac. Omul de ştiinţă francez definea trei tipuri de deja vu: deja vecu – deja trăit, deja senti – deja simţit şi deja visite – deja vizitat. Ulterior, a fost definit şi sentimentul de deja entendu – deja auzit, precum si jamais vu – nemaivăzut (senzaţia în care o persoană revenită într-un loc familiar realizează că nu mai recunoaşte nimic).
Medicii au identificat chiar intervalele de vârstă în care senzaţiile de deja vu apar cel mai des. Vârstele critice sunt cele cuprinse în intervalul 15 – 19 ani şi 35 – 40 de ani. În cazul adolescenţilor, o posibilă explicaţie este data de reacţia creierului în faţa unor experienţe noi şi intense pe care subiectul nu le-a mai trăit. În cazul persoanelor de vârstă medie, aceste senzaţii ar putea fi criza vârstei mijlocii, cea care începe să le joace feste subiecţilor.
Cum poate fi explicată senzaţia de deja vu?
Senzaţiile de deja vu nu sunt prezintă simptome şi nu durează mai mult de 30 de secunde. Sigmund Freud este unul dintre primii oameni de ştiinţă care a încercat o aprofundare a sentimentului de deja vu. Freud a observat în aceste „amintiri” un rezultat al reprimării inconştiente a memoriei de către creierul uman în faţa unor experienţe traumatizante trăite la o vârstă fragedă.
O teorie acceptată de cercetători este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke şi a colegei sale, dr. Elizabeth Marsh. Într-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de ştiinţă, aceştia au prezentat unui grup de studenţi o serie de fotografii ale unor locaţii pe care niciunul dintre subiecţi nu le mai văzuse. Cu puţin timp înainte de începerea testelor, cercetatorii au afişat imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde, suficient pentru ca în creierul unei persoane să poată fi înregistrată imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta să fie conştientă. Persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat că au un straniu sentiment de familiaritate faţă de imaginile din fotografii, deşi acest lucru ar fi fost imposibil.
O altă teorie acceptată este cea a medicului olandez, Hermon Sno. Potrivit acestuia, memoria se comportă asemenea unei holograme, creierul fiind capabil să creeze imagini tridimensionale ale unor fragmente minuscule de amintiri sau senzaţii. Acesta susţine că senzaţia de deja vu nu ar fi altceva decât reminiscenţe ale unor imagini holografice create de creierul nostru, imagini care, din stare latentă, revin la suprafaţă în momentul în care găsesc un corespondent în realitate.
Psihiatrul Robert Efron susţine că sentimentul de deja vu îşi are explicaţia în procesele neurologice. Astfel, fiind asaltat zilnic de milioane de informaţii, creierul poate să nu se sincronizeze perfect atunci când este vorba de asimilarea acestora. Efron a observat faptul că senzaţiile pot fi percepute cu o anumită întârziere, fapt ce duce la înregistrarea acestora ca experienţe trecute, în realitate ele nefiind mai vechi de câteva secunde.