Adrian Năstase: Traian Băsescu a transformat FMI într-un cămătar pentru România

Fostul preşedinte PSD Adrian Năstase a declarat, sâmbătă, că şeful statului, Traian Băsescu, a transformat FMI într-un "cămătar" pentru România prin faptul că a împrumutat 20 de miliarde de dolari de la FMI, iar datoria externă a crescut de aproape cinci ori în mandatele sale, transmite Mediafax.
Romania TV
09 nov. 2013, 12:15
Adrian Năstase: Traian Băsescu a transformat FMI într-un cămătar pentru România

„Şi eu cred că trebuie răspuns în războiul de gherilă pe care l-a impus Traian Băsescu României. Am aflat aseară de la Traian Băsescu că ar fi trebuit negociat în alt fel cu FMI şi că el ar putea ajuta la o renegociere. Românii au uitat pare că în 2009, înainte de alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu a împrumutat 20 de miliarde de dolari de la FMI, adică o mie de dolari în numele fiecărui român? Aceşti bani vor trebui plătiţi”, a spus Năstase, la Consiliul Naţional al PSD.

El a mai spus că datoria externă totată a României a crescut de aproape cinci ori în perioada 2004-2012.

„Au uitat oare (românii – n.r.) că datoria externă totată a României a crescut de aproape cinci ori în 2004-2012, astfel încât ar trebui să spunem clar că Traian Băsescu a transformat FMI dintr-un partener al României în cămătar pentru România”, a adăugat Năstase.

Preşedintele Băsescu consideră că negocierea Guvern – instituţii financiare internaţionale a fost „de proastă calitate”, care nu dă şanse economiei româneşti, astfel că roagă Guvernul să ia în calcul posibilitatea de a renegocia cu FMI şi Banca Mondială, el punându-şi la dispoziţie experienţa.

Traian Băsescu a declarat că doreşte să dea un semnal, precizând că se află în posesia proiectului de scrisoare care a rezultat în urma negocierilor dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional.

„Am spus-o cred primul, nu o spusese nici Consiliul Fiscal nici alte structuri din mediul de afaceri, dar o spun şi acum, este o negociere de proastă calitate, care nu dă şanse de relansare economiei româneşti. Este o negociere care îi va face pe cei care vor primi o brumă de bani să piardă prin creşterile de preţuri mult mai mult decât primesc, dar cel mai grav este că măsurile la care Guvernul s-a angajat nu sunt nici în scrisoare foarte clar definite, lasă loc la mult arbitrariu şi în mod categoric vor fi o frână pentru evoluţia economică a României”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni.

El a adresat Guvernului rugămintea de a lua în calcul posibilitatea de a renegocia cu FMI şi Banca Mondială.

„Public, rog guvernul să analizeze posibilitatea de a renegocia obligaţiile pe care şi le-a asumat cu Fondul, UE şi Banca Mondială, iar, dacă au nevoie de experienţa mea, le-o pun la dispoziţie. Cu certitudine sunt soluţii şi să îi ajutăm pe cei cu cele mai slabe venituri şi să indexăm pensiile, pentru că este în lege şi asta nu poate fi discutată, dar şi să lăsăm economia, să îi dăm o şansă să îşi reia creşterea consistentă”, a spus el.

Potrivit şefului statului, creşterile de 1-2% sunt „creşteri care seamănă mult mai mult a stagnare decât a creştere”, iar creşterea de anul acesta „ne-o dă pur şi simplu agricultura, şi nu economia”.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Produsul adorat de milioane de români pe care îl vinde o femeie întoarsă din Austria. Afacerea ei este unică în țară
Capital.ro
Pensionarii să stea acasă să semneze. Șeful Casei de Pensii i-a avertizat: Se înmânează strict personal
Playtech.ro
Primul răspuns de la TAS în cazul Sabrinei Voinea. I s-a comunicat totul prin e-mail!
DailyBusiness
STATUL ȘI BĂNCILE SE ÎNTREC ÎN OFERTE. Ce trebuie să știi dacă vrei să investești
Adevarul
Boala gravă ce poate fi contactată de la o doză de bere sau suc. Avertismentul unui medic: „Orice doză poate fi letală”
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Niciun șofer nu scapă. Sunt împânzite în toată țara
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
BREAKING | Mihai, un român de 33 de ani, a murit după ce a făcut infarct în avion
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
La ce gest a recurs principalul suspect în cazul triplei crime din Capitală după teribila faptă: „Nu avea cum să le lase în viață”. Motivul pentru care bărbatul a refuzat să-i deschidă ușa fratelui geamăn
Capital.ro
Îți ridică mașina pe loc. Plătești amendă, plus taxă pentru fiecare zi. Legea n-are milă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Aterizare forțată a unui planor deasupra unui câmp de lucernă: Un tânăr pilot, rănit
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!