Locatarii din blocurile pe care sunt amplasate antenele GSM nu sunt afectaţi de radiaţiile electromagnetice emise de acestea. Chiar cei aflaţi la ultimul etaj sunt prea puţini expuşi pericolelor. În schimb, blocurile aflate în lateralele acestor antene sunt bombardate cu valori maxime ale radiaţiilor.
„Noi ştim că undele se propagă în sus şi în jos, dar această propagare este complet inutilă pentru societatea de telefonie. Se emite în lateral pentru că trebuie să poarte semnalul departe, să aibă acoperirea cât mai bună. Emisia este ca un fel de gogoaşă, în sus şi în jos sunt valori apropiate de 0 şi în lateral este valoarea maximă”, spune dr. ing. Mircea Manolescu, doctor în radiaţii şi administrator al unei firme care efectuează măsurători ale câmpului electromagnetic. Acesta atrage atenţia că, pe termen lung, aceste radiaţii produc de la insomnii, dificultăţi de concentrare, de memorare, oboseală, dureri de cap, somn neodihnitor, tendinţa de îngrăşare, până la scăderea fertilităţii şi impotenţă, boli neurodegenerative, cum este Alzheimer, şi la cancer limfatic. „Cel mai periculos efect este acela când se produce ruperea lanţului ADN, apar aberaţii cromozomiale, care se transmit la generaţiile următoare”, afirmă dr. ing. Manolescu.
Citeşte şi Scannerele de pe aeroporturi nu sunt chiar atât de nocive. Care e doza de radiaţii la care te expui
”Statul român recunoaşte efectele dăunătoare”
Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, susţine că statul român recunoaşte oficial existenţa efectelor radiaţiilor electromagnetice. „Faptul că în unele instituţii ale statului se acordă spor de toxicitate de 10% din salariu pentru efectele radiaţiilor electromagnetice emise de antenele oparatorilor de telefonie mobilă dovedeşte încă o dată că acele câmpuri electromagnetice sunt dăunătoare sănătăţii. Există studii care arată foarte clar impactul undelor electromagnetice asupra corpului uman, ele provoacă diferite forme de cancer, accentuează problemele de sănătate ale celor care suferă de boli cardiovasculare, cu tensiune oscilantă”, ne-a declarat Costel Stanciu.
Citeşte mai mult pe www.ziarulring.ro
Citeşte şi: Astronauţii care vor zbura pe Marte vor fi expuşi unei doze enorme de radiaţii