Manifestanţi de extremă dreapta şi „bonetele roşii„, simbol al contestaţiei bretone, l-au huiduit pe preşedintele francez în momentul deplasării cortegiului său pe Champs-Elysées.
François Hollande s-a deplasat către Arcul de Triumf, unde a aprins flacăra de la Mormântul Soldatului necunoscut, simbol al militarilor morţi în timpul Primului Război Mondial.
Contestatarii au strigat sloganuri ca „Hollande, legea ta nu va trece” sau „Hollande, demisia„. Forţele de ordine au procedat la 70 de reţineri, potrivit prefecturii poliţiei din Paris. Mai mulţi contestatari ai preşedintelui Hollande au fluturat steaguri franceze.
Luni dimineaţă, candidatul extremei drepte la primăria Parisului, Wallerand Saint-Just, şi aproximativ 20 de susţinători, care se aflau la câteva sute de metri de Arcul de Triumf, au fost conduşi mai departe de forţele de ordine, a constatat o jurnalistă a AFP aflată la faţa locului.
Citeşte şi Francois Hollande susţine că economia Franţei este pe cale să se relanseze
„Nu se mai poate”, a afirmat un tânăr în vârstă de 25 de ani, sub acoperirea anonimatului, explicând că a venit pentru a-l „huidui” pe preşedinte şi pentru a denunţa „amatorismul acestui guvern, impozitele excesiv de ridicate şi căsătoria” între persoane de acelaşi sex.
Aceste ceremonii, centrate pe persoana şefului de stat, marchează lansarea unor comemorări cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial.