„Pe parcursul probatoriului administrat în cauză, a reieşit şi faptul că învinuita Băltăreţu Dinică Elena, medic, asociat și administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Târgu Jiu, elibera în fals, prin intermediul acestei societăţi ‘certificate medicale tip A(B) pentru atestarea stării de sănătate la conducătorii de autovehicule’ în schimbul sumei de 85 lei (…) pentru care nu erau emise documente fiscale”, se arată în materialul probatoriu.
Potrivit anchetatorilor, dr. Băltăreţu a convins şi alţi doctori să i se alăture. Astfel, aceştia din urmă acceptau să consemneze, în fals, realizarea unor investigaţii medicale pentru cele şapte specialităţi clinice necesare eliberării avizului medical.
„Persoanele solicitante care aveau consemnate datele personale de identificare şi aveau completate rubrica ‘antecedentele personale’ de către medicul de familie la care era înscris pe listă se prezentau cu acestea la cabinetul medical, unde le era efectuat în mod superficial controlul medical oftalmologic de către învinuita Diaconescu Lorenziana Paula (asistenta medicală), care cu încălcarea atribuțiilor de serviciu nu proceda la programarea solicitantului în vederea consultării lui, fiindu-le ulterior reţinut formularul medical tip, pentru consemnarea investigaţiilor medicale şi la celelalte 7 specialităţi clinice (boli interne, chirurgie-ortopedie, neurologie, psihiatrie, oftalmologie, ORL şi serologia sângelui)”, se menţionează în rechizitoriu, potrivit Mediafax.
A doua zi, cei care solicitau aceste controale medicale se prezentau la sediul cabinetului la care era asociat şi administrator medicul Băltăreţu, moment în care acestora le era înmânat un alt formular medical, completat cu toate semnăturile şi parafele pentru celelalte şapte specialităţi clinice prevăzute, fără ca investigaţiile sau analizele respective să fie realizate în realitate.
Citeşte şi: SCANDAL INCREDIBIL la şcolile de şoferi. Mai mulţi poliţişti şi medici au fost săltaţi de mascaţi
Reprezentanţii cabinetului medical aveau formulare medicale completate „în alb” de către medicii specialişti, pe care le dădeau solicitanţilor după achitarea unei taxe de 85 lei, pentru care nu erau emise documente fiscale.
„Certificatul medical era închis prin declararea ca apt a solicitantului, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, de către învinuita Băltăreţu Dinică Elena, medic primar prin intermediul societăţii anterior menţionate cu o altă dată decât cea în care solicitantul s-a prezentat la sediul cabinetului, deși știa că solicitantul nu s-a prezentat la nicio consultație de specialitate”, spun anchetatorii.
De la începutul anului, susţin anchetatorii, au fost eliberate aproximativ 2.600 de certificate sau fişe medicale, pentru care au fost încasaţi aproximativ 234.000 lei, de cele mai multe ori nefiind eliberate documente fiscale. Prin acelaşi mecanism, la cabinetul medicului Dana Maria Vodislav au fost eliberate, de la începutul anului, 2.500 de certificate, pentru care au fost încasaţi circa 225.000 lei, bani pentru care nu s-au plătit taxe către stat, mai spun anchetatorii.
„O situaţie similară s-a constat şi la cabinetul medical la care funcţiona învinuita Lehner Rodica, unde în cursul acestui an au fost eliberate circa 1.500 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de 127.500 lei”, potrivit anchetatorilor.
Zece persoane au fost reţinute în acest dosar, urmând a fi prezentate, marţi, cu propunere de arestare preventivă, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti. Între acestea se numără şi cei trei medici Elena Băltăreţu-Dinică, Dana-Maria Vodislav şi Rodica Lehner, asistentele medicale Elena-Liliana Răcman, Lorenziana-Paula Diaconescu şi Eugenia Adam, precum şi doi administratori ai unor şcoli de şoferi şi un instructor auto. De asemenea, procurorii au început urmărirea penală în cazul altor şase persoane.
Aceştia, alături de alte persoane, făceau parte dintr-un grup infracţional, constituit într-o „adevărată filieră” pentru obţinerea frauduloasă de permise auto. Astfel, instructorul auto îi promitea elevului sau candidatului că îl va ajuta să promoveze proba practică a examenului de conducător auto, în schimbul unei sume de bani. Această ofertă, spun anechtatorii îi era făcută fie unui candidat care deja picase o dată examenului, fie unui candidat care urma să dea examenul.
Ulterior, instructorul auto primea suma de bani, adică sume cuprinse, în general, între 200 şi 300 de euro, de la candidat, imediat după momentul examenului. Înainte de susţinierea examenului, instructorul auto afla fie de la candidat, fie de la instructorul care îl însoțea pe acesta numele examinatorului prin SMS sau telefonic. Mai apoi, instructorul auto îl contacta telefonic pe examinator și îi cerea să se întâlnescă, ori în situația în care examinatorul nu era un cunoscut apela la șeful acestuia sau la un alt examinator care la rândul lui urma să intervină pe lângă examinatorul, astfel încât cursantul să obţină permisul auto.
„După susţinerea şi promovarea examenului de către candidaţii pentru care s-a traficat influenţa (care de regulă erau lăsați la sfârșitul examinării) instructorul auto se întâlnea cu poliţiştii examinatori, iar în cazul învinuitei Stroe Georgiana (n.red. administrator al unei şcoli de şoferi), aceasta îl trimitea pe fiul său, Stroe George Ionuț, la întâlniri cu agentul de poliție, Stroe Nicu Cristian, acestuia fiindu-i remis un bilețel cu numele cursantului care trebuia favorizat și data susținerii examenului”, spun anchetatorii.
Mai mult, membrii reţelei le-au promis investigatorilor sub acoperire că le vor obţine fişe medicale contra cost fără să fie examinaţi din punct de vedere medical, dar şi mai grav şi avize psihologice.
„Acordarea unor astfel de fișe medicale, fără consultarea cursantului, poate avea și consecințe negative, de punerea în pericol a circulației pe drumurile publice în condițiile în care unii solicitanți pot suferi de unele afecțiuni, în special cele oftalmologice, dar și neurologice, care sunt incompatibile cu statutul de conducător auto, afecțiuni care nu sunt constatate de către medic, în lipsa unor controale corecte”, susţin procurorii.
Totodată, cei doi administratori ai unei şcoli de şoferi, Georgiana Stroe şi Gheorghe Frăţilescu, alături de instructorul auto Petre Bogdan induceau candidaţilor care susţineau proba practică a examenului auto convingerea că singura modalitate de promovare a acestei probe era doar prin cumpărarea influenţei instructorilor auto. La rândul lor ei le promiteau că îşi vor folosi influenţa asupra poliţiştilor examinatori.
În cursul zilei de luni, au fost făcute 17 percheziţii domiciliare în judeţul Gorj, la sediile cabinetelor medicale, la sediile şcolilor de şoferi, precum şi la biroul informaticianului din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj.
Citeşte şi: NOUL COD RUTIER. Află cât vin poţi să bei înainte să urci la volan, fără a risca să-ţi pierzi permisul
În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat 900.000 de lei, 23.500 de dolari şi numeroase bijuterii.
La acţiunea procurorilor au participat şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), precum şi lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române şi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).