Energia cartofului: Cum poate fi folosit pentru a ne lumina casele

Cercetătorul Haim Rabinowitch şi colegii săi vor să ne aducă energie electrică provenită din...cartofi. Leagă un cartof de puţin metal, de fire şi de becuri LED şi vei avea lumină în cele mai izolate locuri din lume, spune expertul.
Cristina Dinu
12 nov. 2013, 19:27
Energia cartofului: Cum poate fi folosit pentru a ne lumina casele

Un singur cartof poate alimenta suficiente lămpi LED dintr-o cameră pentru 40 de zile”, susţine Haim Rabinowitch, profesor la Universitatea Evreiască din Ierusalim.

Ideea pare absurdă, dar este bazată pe ştiinţă. Principiile de bază sunt predate chiar în liceu, la orele de fizică, atunci când se demonstrează cum funcţionează bateriile.

Pentru a face o baterie dintr-un material organic ai nevoie de două metale – un anod, adică un electrod negativ, precum zincul, şi un catod, adică electrodul încărcat pozitiv, precum cuprul. Acidul din cartof formează o reacţie chimică cu zincul şi cuprul şi când electronii curg dintr-un material în altul este degajată energia. Acest lucru a fost descoperit de Luigi Galvani în 1780 când a conectat două metale de picioarele unei broaşte, provocând spasme musculare.

Cartofii sunt preferaţii profesorilor pentru acest experiment, însă, spre surprinderea lui Haim Rabinowitch, nimeni nu i-a cercetat ca pe o potenţială sursă de energie. Expertul a aflat prin experimentele sale că dacă fiebri cartofii timp de opt minute, se reduce rezistenţa şi se produce mai multă energie.

„Este un voltaj scăzut, dar suficient pentru a construit o baterie care poate încărca telefoanele mobile sau laptopurile în locuri unde nu există reţea energetică”, mai spune Haim Rabinowitch.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Horoscop duminică, 13 aprilie 2025: Berbecii vor avea multă energie
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu dobânda la un credit ipotecar de 50.000 de euro luat pe 30 de ani. Calculul pe care trebuie să-l știi înainte să te duci la bancă
Capital.ro
Adevărul despre UNT. Ce cumperi, de fapt, când mergi la magazin
Playtech.ro
Numărul de telefon la care să nu răspunzi, rămâi cu contul gol. Noua escrocherie din România, lansată chiar de Florii
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
NATO și UE cer europenilor să se pregătească pentru război. Țările care iau amenințarea unui conflict în serios
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Cine a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii. Bonusul nu a fost acordat 
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Oana Matache și Radu Siffredi s-au transformat în Amy Winehouse. Ce au spus jurații despre momentul lor
Evz.ro
Misterul Mariamene din Munții Buzăului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Trebuia să se întoarcă în România de Paște, dar a decedat cu câteva ore înainte de a părăsi Italia. Un român de 40 de ani a fost spulberat de o mașină
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Minunea unică din România. Este locul peste care Dumnezeu și-a așezat mângâierea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni - VIDEO
Ministrul de Finanțe, decizie fără precedent în România: „tăieri în carne vie”
MediaFlux
ANAF i-a vizat direct! Obligațiile românilor până la 25 mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Două cutremure au zguduit România azi. Tot mai aproape de un cutremur major?