„Unicornul Asiei”, unul dintre cele mai rare animale din lume, fotografiat în Vietnam FOTO

Un exemplar de saola, un mamifer asemănător unei antilope care este unul dintre cele mai rare şi mai ameninţate de dispariţie animale din lume, a fost fotografiat recent în Vietnam, pentru prima oară în ultimii 15 ani, conform anunţului făcut miercuri de organizaţia WWF-Vietnam.
Cristina Dinu
13 nov. 2013, 14:56

Este o descoperire extraordinară care reaprinde speranţa pentru recuperarea acestei specii” a comentat directorul WWF-Vietnam, Van Ngoc Thinh. Aceasta este cea de-a patra identificarea a unui exemplar de saola în mediul său natural de la descoperirea acestei specii în 1992, scrie Agerpres.

„Când ne-am uitat pentru prima oară la fotografii, nu ne-a venit să ne credem ochilor. Saola este Sfântul Graal al organizaţiilor pentru salvarea animalelor din Asia de sud-est„, a mai adăugat Van Ngoc Thinh despre animalul care este observat atât de rar încât este supranumit ‘unicornul Asiei’.

Exemplarul de saola a fost fotografiat de o cameră automată în luna septembrie, într-o zonă izolată din munţii Annamite, lanţ muntos care se întinde la graniţa dintre Vietnam şi Laos.

Organizaţia WWF (World Wildlife Found) şi guvernul vietnamez desfăşoară în zonă un program pentru stoparea braconajului la laţ. Începând din 2011, peste 30.000 de capcane cu laţ şi mai mult de 600 de tabere ale braconierilor au fost găsite şi distruse în această regiune.

În 1992, saola era primul mamifer mare descoperit de ştiinţă după o perioadă de 50 de ani. Saola este un animal din familia bovinelor, dar seamănă cu antilopele. Ecologia şi comportamentul acestor animale, cu coarne de până la 50 de centimetri, sunt foarte puţin cunoscute.

Conform oamenilor de ştiinţă, în prezent, numărul de exemplare de saola din mediul natural poate varia între câteva zeci şi câteva sute.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Horoscop duminică, 13 aprilie 2025: Berbecii vor avea multă energie
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci ca roșiile din grădină să crească foarte mari și să se coacă mai repede cu două săptămâni. Trucul unui grădinar cu experiență, e mai simplu decât credeai
Capital.ro
Adevărul despre UNT. Ce cumperi, de fapt, când mergi la magazin
Playtech.ro
Numărul de telefon la care să nu răspunzi, rămâi cu contul gol. Noua escrocherie din România, lansată chiar de Florii
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
NATO și UE cer europenilor să se pregătească pentru război. Țările care iau amenințarea unui conflict în serios
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Cine a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii. Bonusul nu a fost acordat 
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Oana Matache și Radu Siffredi s-au transformat în Amy Winehouse. Ce au spus jurații despre momentul lor
Evz.ro
După viscol și ninsori, temperaturi de vară. Cum va fi de Paște
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Trebuia să se întoarcă în România de Paște, dar a decedat cu câteva ore înainte de a părăsi Italia. Un român de 40 de ani a fost spulberat de o mașină
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Minunea unică din România. Este locul peste care Dumnezeu și-a așezat mângâierea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni - VIDEO
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
ANAF i-a vizat direct! Obligațiile românilor până la 25 mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Două cutremure au zguduit România azi. Tot mai aproape de un cutremur major?