GRECIA – ROMANIA. Secretul calificării: „Dacă le dai gol, se enervează foarte repede, e de la souvlaki”

GRECIA - ROMANIA. Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care jucătorii echipei naţionale vor reuşi să speculeze greşelile din apărarea Greciei, în play-off-ul Cupei Mondiale, atunci prima reprezentativă se va califica la turneul final.
Daniel Spătaru
13 nov. 2013, 16:15
GRECIA - ROMANIA. Secretul calificării:

GRECIA – ROMANIA. „Am văzut Grecia jucând de mai multe ori în preliminarii. Dacă noi vom reuşi să speculăm problemele pe care le au grecii în compartimentul defensiv, avem şanse, pentru că portarul lor titular, Karnezis, nu apără nicio secundă la echipa de club. Şi e la Granada, nu e rezervă la Real Madrid. Sokratis abia acum a devenit, după accidentarea lui Subotici, prima variantă pentru Jurgen Klopp, deci nici el nu are meciuri în picioare. Dacă vom reuşi să speculăm asta, ne calificăm. Trebuie neapărat să marcăm acolo, dacă nu marcăm acolo, o să avem şanse foarte mici. Trebuie să credem cu convingere că o vom face”, a spus Stoica.

Mihai Stoica a mai spus că ar fi o surpriză dacă echipa naţională s-ar califica la turneul final. „Ar fi o surpriză mare dacă ne-am califica ţinând cont de echipele care nu au intrat în baraj şi de cele care vor ieşi din baraj, Ibrahimovici sau Ronaldo nu vor ajunge la mondial. Cred că va sta acasă Ronaldo”, a subliniat Stoica.

Mihai Stoica este de părere că echipa naţională trebuie să înscrie la Atena, deoarece jucătorii greci se enervează foarte repede. „Grecii sunt nervoşi. Dacă le dai gol, se enervează foarte repede, cred că e de la souvlaki. Trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că nivelul fotbalului grec este pe cel din România. Indiferent de criză, ne sunt superiori. Joacă la echipe importante, însă nu este o echipă pe care să nu putem să o eliminăm”, a completat Stoica.

GRECIA – ROMANIA: Mihai Stoica pariază pe Maxim

Managerul stelist crede că Alexandru Maxim poate fi jucătorul decisiv în meciurile de baraj. „Maxim cred că e jucătorul care poate să decidă această calificare. A avut un salt extraordinar în Germania şi cred că va avea şi o atitudine aşa cum îi cere selecţionerul. Cred că poate fi jucătorul decisiv. Ciprian Marica joacă meci de meci la Getafe, Bogdan Stancu a început să marcheze cu regularitate, Alex Maxim este unul dintre protagoniştii Bundesligii. Cred că ne vom califica. Nu pot să spun că suntem favoriţi, pentru că nu am fost capi de serie şi discutând conform calculelor hârtiei grecii sunt favoriţi, dar avem şanse foarte mari”, a adăugat Stoica.

Mihai Stoica a afirmat că presiunea publicului grec îi va motiva pe jucătorii antrenaţi de Victor Piţurcă. „Asta cu presiunea publicului cred că încarcă pozitiv şi echipele vizitatoare. Nu există fotbalist în lumea asta care să se gândescă ce bine e să joace cu tribunele goale. Toţi vor să joace cu stadionul arhiplin, pentru că s-au făcut fotbalişti pentru meciurile astea. Este groaznic să joci în anonimat”, a subliniat Stoica.

GRECIA – ROMANIA: Surpriza Tătăruşanu

Mihai Stoica a lăsat de înţeles că portarul Ciprian Tătăruşanu va apăra în partida tur din Grecia. „Am vorbit cu Tătăruşanu, dar astea sunt problemele echipei naţionale. La momentul actual eu nu pot să vorbesc despre jucătorii noştri care sunt la echipa naţională. Nu e corect. Ce facem, le dăm grecilor mutarea în plic? Avem şi noi interes ca echipa naţională să se califice”, a menţionat Stoica.

Potrivit lui Stoica, atacantul Kostas Mitroglou poate fi oprit de fundaşii Dorin Goian şi Florin Gardoş. „Mitroglou marchează foarte multe goluri într-un campionat destul de modest. Mitroglou în ediţia trecută era rezervă la Olympiacos. E un jucător bun, dar nu este un jucător care să pună probleme unui cuplu precum Gardoş-Goian, pentru că este un jucător masiv şi poate fi anihilat fără probleme. Mai mult m-aş teme de Salpingidis, Samaras, pentru că sunt mai imprevizibili”, a explicat Stoica.

Cele două meciuri din play-off-ul de calificare la turneul final al Cupei Mondiale din 2014, contra Greciei, sunt programate vineri, ora 21.45, pe Stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu, ÎN EXCLUSIVITATE LA România TV ŞI ROMÂNIATV.NET şi la 19 noiembrie, ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

 

GRECIA – ROMANIA: Planurile elenilor

Atacantul Fanis Gekas a declarat că ”dubla” cu România, din barajul de calificare pentru Cupa Mondială, va fi foarte dificilă, apreciind că naţionala Greciei nu trebuie să primească gol în meciul de vineri, de pe teren propriu.

”Va fi un meci greu pentru ambele echipe. Lucrul bun e că avem experienţa unor astfel de confruntări şi cred că dacă sîntem serioşi şi organizaţi vom obţine un rezultat bun vineri, pentru a căpăta şi mai multă încredere în perspectiva returului de la Bucureşti. Vrem să cîştigăm la zero. În astfel de meciuri e important să fii concentrat de la început şi pînă în minutul 90. 

Vom face tot ceea ce depinde de noi să fructificăm avantajul terenului propriu şi să cîştigăm, nu are importanţă cine va înscrie, important e să ajungem în Brazilia. Trebuie să cîştigăm fără să luăm gol acasă, e foarte important”, a spus Gekas, care joacă la Konyaspor, citat de Nova Sports.

Mijlocaşul Kostas Fortounis (Kaiserslautern) a afirmat că obiectivul naţionalei Greciei în primul meci cu România este să învingă la zero. ”Cred că dacă vom prinde o zi bună vineri, marţea viitoare luptăm în România pentru calificare. 

Vom încerca din răsputeri să nu luăm gol pe teren propriu şi să înscriem de cîte ori vom putea. Avem jucători foarte buni, sîntem încrezători în forţele noastre. Despre adversar ne va spune antrenorul tot ce trebuie, dar dincolo de asta ne în primul rînd concentrăm pe jocul nostru. Trebuie să cîştigăm la zero”, a spus Fortounis.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Rețeaua care l-a promovat pe Călin Georgescu și legăturile cu Rusia
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Avariarea spiritului de Crăciun: evenimente istorice remarcabile ale zilei
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători