ZI IMPORTANTĂ pentru Liviu Dragnea. Începe PROCESUL privind fraudarea referendumului

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe vineri judecarea dosarului în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Romania TV
14 nov. 2013, 15:05
ZI IMPORTANTĂ pentru Liviu Dragnea. Începe PROCESUL privind fraudarea referendumului

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

„Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale”, precizează DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie /primarii /activiştii de partid.

 

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor avea lumea la picioare până pe 15 aprilie. Vor fi în al nouălea cer
Capital.ro
Apare o nouă taxă auto pentru șoferi. De când vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Zi neagră pentru nouă milioane de români. Scumpire semnificativă a unor taxe
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Șoferii care nu mai trebuie să dea examen. Reguli noi pentru obținerea permisului de conducere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, alocațiile și indemnizațiile se dau mai devreme. Data anunțată de Ministerul Muncii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării