„Nu onorez şi n-am să onorez şmecheriile, adică banii aceia care trebuie plătiţi, respectiv datoriile aberante pentru penalizări„, a spus primarul Sorin Oprescu.
Primarul a subliniat că Bucureştiul nu este în niciun pericol de a rămâne fără căldură, scrie Mediafax.
Potrivit primarului Capitalei, de la semnarea memorandumului privind preluarea ELCEN, în urmă cu opt luni, municipalitatea plăteşte cantitatea de gaz consumată pentru încălzirea apei calde pe timp de vară şi pentru energia termică în timpul iernii, însă penalităţile sunt adunate pe parcursul ultimilor zece ani.
„Penalităţile din urmă cu zece ani adunate se produceau an de an şi lună de lună. De opt luni de zile, de când s-a semnat memorandumul, plătesc cantitatea de gaz consumată pentru încălzirea apei vara şi pentru energia termică iarna”, a precizat Sorin Oprescu.
În ceea ce priveşte preluarea ELCEN de către RADET, primarul Capitalei a precizat că municipalitatea respectă graficul stabilit în cadrul memorandumului, însă ELCEN nu respectă acest grafic.
„Pe baza memorandumului semnat, noi suntem în timp. Ei (ELCEN – n.r.) nu sunt în timp, pentru că inventează tot soiul de poveşti”, a mai spus Sorin Oprescu.
Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Bucureşti ar putea creşte până la 329,30 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din centrale RADET, şi respectiv până la 296,49 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din puncte termice proprii, potrivit unui proiect al Primăriei Capitalei.
În ceea ce priveşte preţul gigacaloriei pentru populaţie, reprezentanţii municipalităţii au precizat că se doreşte ca energia termică să rămână la preţul actual de 169,88 lei pe gigacalorie cu TVA, faţă de 320 de lei pe gigacalorie, preţ la care este achiziţionat agentul termic de la ELCEN. Astfel, în prezent, subvenţia acordată de PMB este de 46,9 la sută din costul gigacaloriei.
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) urmează să treacă de la Ministerul Economiei la Primăria Capitalei, ca urmare a fuziunii cu furnizorul de căldură RADET.
Compania operează în Bucureşti cinci unităţi de producţiei a energiei şi una în Constanţa.
Producătorul de energie electrică şi termică ELCEN a înregistrat în primele nouă luni un profit brut de 250,4 milioane de lei (56,7 milioane euro), de 8,3 ori mai mare faţă de câştigul de 29,8 milioane de lei obţinut în perioada similară a anului trecut.
Compania a raportat o cifră de afaceri de 1,27 miliarde de lei (289,2 milioane euro), în scădere cu 3,6% de la 1,32 miliarde de lei în aceeaşi perioadă din 2012, potrivit datelor ELCEN transmise la solicitarea Mediafax.
Aproximativ jumătate din cifra de afaceri este reprezentată de vânzarea de energie electrică, iar cealaltă jumătate de livrarea de energie termică.
Livrările de electricitate ale ELCEN au scăzut cu 23% în primele nouă luni, de la 2,11 milioane MWh, la 1,62 milioane MWh, ca urmare a deciziei Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei de a obliga compania să livreze doar pe piaţa concurenţială.
RADET are restanţe de plată către ELCEN în valoare totală de 3,26 miliarde de lei (741 milioane euro), din care 994,5 milioane de lei reprezintă penalizările de întârziere.
Citeşte şi De la anul scade GIGACALORIA din Capitală cu aproape 30%. Vezi cine a făcut acest anunţ