Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la suspecţi de furturi din locuinţe

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale de la IPJ Ilfov au efectuat sâmbătă dimineaţă nouă percheziţii pentru probarea activităţii infracţionale a unor persoane suspectate de săvârşirea mai multor furturi din locuinţe, pe raza judeţului Ilfov şi în Bucureşti, precum şi de săvârşirea unor fapte cu violenţă.
Iulian Tudor
16 nov. 2013, 07:51
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la suspecţi de furturi din locuinţe

Potrivit unui comunicat al IGPR, din investigaţiile efectuate de poliţişti, sprijiniţi de ofiţeri din cadrul DIPI, Serviciul Acţiuni Speciale şi forţe din Brigada Specială a Jandarmeriei, a reieşit că nouă suspecţi au sustras, în perioada iulie-octombrie, mai multe bunuri şi obiecte, în valoare de aproximativ 150.000 de euro.

Cele nouă persoane suspectate de furt au vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani şi au fost duse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, pentru a fi audiate. Anchetatorii urmează să stabilească dacă acestea vor fi reţinute sau se vor lua alte măsuri preventive în cazul lor.

„Percheziţiile au fost efectuate pentru probarea activităţii infracţionale a nouă persoane, suspectate de săvârşirea mai multor furturi din locuinţe, pe raza judeţului Ilfov şi în Bucureşti, precum şi de săvârşirea unor fapte cu violenţă. Din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că suspecţii au sustras, în perioada iulie-octombrie a.c., mai multe bunuri şi obiecte, în valoare de aproximativ 150.000 euro”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Ilfov.

Citeşte şi Descinderi în Sinteşti: Sute de poliţişti şi jandarmi caută 30 de romi acuzaţi de ultraj şi evaziune fiscală

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români. Ce au pățit după ce au plătit avans pentru un sejur all inclusive la Mamaia Nord
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Șoșoacă ne aruncă în lumea a treia. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Dentista din Brăila a avut parte de o moarteVIOLENTĂ! Detaliile scoase la iveală de autopsie, biata femeie a...
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat înarmat arestat în apropierea Convenției Naționale Republicane
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'