„Regulamentul spune clar că delegările le face CCA. Cum pot eu atunci să aduc arbitri străini dacă eu nu vreau să-i deleg, să-i aduc. La fel, nici Comitetul Executiv nu are prerogativele să impună astfel de lucruri la CCA, pentru că noi suntem un organism autonom. Nu se poate întâmpla una ca asta. Şi dacă ambele cluburi vor face hârtie către CCA că vor arbitri străini nu se va întâmpla asta”, a spus Crăciunescu.
Întrebat ce va face în cazul în care i se va solicita demisia pentru că nu va accepta aducerea de arbitri străini, Crăciunescu a răspuns: „Dacă îmi cer demisia care e problema? De ce să mă dau eu la o parte, când vreau să apăr regulamentul, iar ei vor să-l încalce?!”.
Ion Crăciunescu a afirmat că membrii Comitetului Executiv al FRF pot aproba reducerea baremurilor pentru arbitri. „Comitetul Executiv poate decide reducerea baremurilor, noi nu avem niciun fel de autoritate, dar asta nu înseamnă că nu ne vom bate pentru păstrarea baremurilor. Cluburile sunt dispuse să plătească 15.000 de euro pentru o brigadă străină, dar nu pot da 3.000 de euro pentru o brigadă din România?”, a completat Crăciunescu.
Preşedintele CCA consideră că solicitarea Adunării Generale Extraordinare a LPF, potrivit căreia membrii Comisiei şi observatorii să renunţe la funcţiile lor dacă au copii arbitri, este una cu „dedicaţie”, pentru a-l face să demisioneze. „Aia e făcută cu dedicaţie pentru mine. Au mai făcut-o în 2006, când au scos că nu mai pot fi observator pentru că am copil arbitru. Atunci am contestat la CNCD, care a hotărât că decizia este discriminatorie. Eu am un contract de muncă semnat. Ce face acum domnul Dragomir, îmi modifică contractul de muncă ca să nu mai pot ocupa postul la CCA?”, a subliniat Crăciunescu.
Membrii Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal au decis, luni, să le acorde credit arbitrilor români în primele cinci etape din 2012 şi dacă aceştia nu vor comite greşeli grave la meciurile din Liga I, nu se va apela la arbitri străini. În schimb, dacă vor exista erori majore, Adunarea Generală a LPF va solicita CCA aducerea de arbitri străini. Totodată, membrii AG au hotărât să reducă baremurile arbitrilor la jumătate.