DOSARUL TRANSFERURILOR: Copos, verificat în Lichtenstein pentru SPĂLARE DE BANI

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis, luni, formarea unei comisii rogatorii cu Liechtenstein în cazul lui George Copos, urmând să fie trimise mai multe documente şi probe la un tribunal din acest stat.
Daniel Spătaru
18 nov. 2013, 16:01
DOSARUL TRANSFERURILOR: Copos, verificat în Lichtenstein pentru SPĂLARE DE BANI

Potrivit articolului 132 din Codul de procedură penală, o comisie rogatorie se poate dispune atunci „când un organ de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural”.

Instanţa supremă anunţa în 16 aprilie, la judecarea recursurilor din dosarul transferurilor de judecători, că a primit, prin intermediul Ministerului Justiţiei, o cerere a unui tribunal din Liechtenstein referitoare la stadiul cercetărilor faţă de George Copos în acest caz, precum şi la condamnărilor anterioare din această cauză.

Magistratul asistent preciza că tribunalul din Liechtenstein a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie detalii cu privire la judecarea lui George Copos în dosarul transferurilor de jucători.

CITEŞTE ŞI Dosarul Transferurilor. Jean Pădureanu spune că e amnezic, Gică Popescu a fost singurul audiat

Avocatul lui George Copos spunea atunci că nu poate preciza dacă această cerere are legătură cu o cauză penală sau civilă posibil existentă pe rolul acestei instanţe din Liechtenstein.

Cererea privind formarea unei comisii rogatorii a fost analizată de Curtea de Apel Bucureşti pentru că aceasta este instanţa egală în grad cu cea din Liechtenstein care a transmis solicitarea.

Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.

Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali şi Cristi Borcea au primit câte şapte ani de închisoare cu executare, George Copos – cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica – patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu şi Gigi Neţoiu – câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care în 20 mai a decis definitiv să retrimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit motivării deciziei ICCJ de rejudecare a cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a respins toate probele cerute în dosarul transferurilor de jucători, nu i-a ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi.

Rejudecarea dosarului transferurilor de jucători a început la Curtea de Apel Bucureşti în 2 septembrie. La ultimul termen de judecată instanţa a stabilit ca discuţiile să continue în 2 decembrie.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni