În câteva ore, trei vile şi un garaj au fost sparte în timp ce proprietarii dormeau liniştiţi. S-au furat bani, carduri şi bijuterii, ale căror valoare depăşeşte 10.000 de euro. Cardurile aveau codurile de acces lângă ele, aşa că au scos şi sume importante de bani din bancă.
Hoţii au vizat în special case care nu aveau câini în curţi, însă acolo unde proprietarii aveau pază canină, animalele au fost „anihilate” cu aparatul cu ultrasunete.
Trei suspecţi sunt reţinuţi în acest caz şi urmează a fi audiaţi. Se bănuieşte că au dat spargeri în mai multe judeţe.