SUA au interceptat ZECI DE MILIOANE de apeluri telefonice în Norvegia

Agenţia Naţională de Securitate (NSA) americană a spionat peste 33 de milioane de apeluri telefonice în Norvegia într-o singură lună, a relevat marţi jurnalul norvegian Dagbladet, în baza unor documente furnizate de fugarul Edward Snowden, fost colaborator NSA, actualmente refugiat în Rusia.
Romania TV
19 nov. 2013, 12:07
SUA au interceptat ZECI DE MILIOANE de apeluri telefonice în Norvegia

Norvegia ar deveni astfel cea de-a şasea ţară unde programul de spionaj implementat de agenţia însărcinată cu interceptarea comunicaţiilor ar fi fost identificat după Germania, Franţa, Spania, Brazilia şi India, potrivit jurnalului, preluat de AFP, informează Agerpres.

NSA nu ar fi spionat conţinutul comunicaţiilor, ci metadatele acestora, mai exact identitatea interlocutorilor, precum şi locul şi durata apelurilor. „Este foarte grav şi evident inacceptabil să existe programe de monitorizare a cetăţenilor norvegieni de o asemenea amploare”, a reacţionat Bjoern Erik Thon, directorul Datatilsyn, organismul de protecţie a datelor.

Citeşte şi James Rosapepe: Când eram ambasador la Bucureşti, am presupus că eram interceptat

„Este vorba despre date ce pot spune foarte multe despre noi”, a declarat el pentru postul de televiziune NRK. Chestionate de Dagbladet, autorităţile norvegiene au răspuns că nu erau la curent cu acest program de supraveghere, în timp ce doi operatori importanţi de telecomunicaţii – Telenor şi Netcom – au asigurat pentru acelaşi jurnal că nu le-au oferit acces la date celor de la NSA, informează Agerpres.

Citeşte şi Noi DEZVĂLUIRI în scandalul NSA: 20 de ŢĂRI EUROPENE spionează în cooperare cu americanii

„În ceea ce priveşte activităţile de intelligence, nu putem comenta cazurile individuale”, a afirmat pentru AFP Mari Andersen, o purtătoare de cuvânt a misiunii diplomatice americane la Oslo. „Am precizat deja că Statele Unite ale Americii colectează informaţii asemeni tuturor celorlalte ţări„, a adăugat ea.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegeri în 2025?! Comisia SIE a anunțat chiar acum
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Lege fundamentală pentru români. Cum vor fi apărați de escroci
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Laura Vicol, scoasă din arest și transportată de urgență la spital! Ce dureri acuza 'avocata interlopilor'
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Atac fără precedent la adresa lui Călin Georgescu: Vom fi surprinși că am votat un debil mintal, două milioane de oameni
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Guvernul Finlandez Propune Interzicerea Achizițiilor Imobiliare pentru Cetățenii Țărilor Agresive
MediaFlux
TAXA care DISPARE pentru cei care stau LA BLOC. S-a DECIS în Guvern
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)