Schimbări RADICALE în Legea educaţiei. Elevii nu mai pot fi pedepsiţi de profesori

Scoaterea elevilor din clasă în timpul orei, trimiterea lor la colţ, insultele şi jignirile sunt interzie prin lege în mediul şcolar, profesorii, dar şi personalul administrativ şi auxiliar putând fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei pentru tratament degradant în şcoală.
Romania TV
19 nov. 2013, 14:36
Schimbări RADICALE în Legea educaţiei. Elevii nu mai pot fi pedepsiţi de profesori

Elevii nu mai pot fi daţi afară din clasă în timpul orelor şi nici nu mai pot fi pedepsiţi prin trimiterea lor la colţ sau prin punerea lor să stea în picioare în timpul orei, astfel de măsuri, considerate tratamente degradante, fiind interzise prin Legea 257/2013 care modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului.

Direcţia pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a prezentat, marţi, modificările aduse legii, marcând astfel Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, sărbătorită în fiecare an pe 20 noiembrie.

Una dintre modificări vizează interzicerea tratamentului degradant în şcoală şi introducerea de sancţiuni pentru personalul didactic, dar şi pentru cel administrativ în cazul în care insultă, discriminează sau umileşte copilul.

Directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Elena Tudor, a declarat că pentru încălcarea acestor prevederi legale au fost prevăzute şi sancţiuni, personalul didactic şi nedidactic putând fi amendat cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

Potrivit Mediafax, ea a precizat însă că profesorii nu vor fi amendaţi doar pentru că au insultat o singură dată un copil, o astfel de sancţiune impunându-se atunci când se constată că astfel de acţiuni afectează psihologic minorul, îi afectează rezultatele şcolare sau comportamentul în cadrul familiei.

Citește și: Pricopie: Avem garanţia că Educaţia primeşte şi va continua să primească an de an mai mulţi bani

Articolul 48, alineatul 2 din Legea 257/2013 prevede că, „în cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora”. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.

George Roman, director de programe la Organizaţia „Salvaţi Copiii”, a spus că acest lucru înseamnă de fapt că profesorii nu mai au voie să ţină copiii la uşă, la colţ sau să îi dea afară din clasă.

„De asemenea, sunt interzise orice tip de insultă, discriminare, obligarea copilului să stea în picioare, precum şi orice acţiune care umileşte copilul”, a precizat Roman.

Directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului a mai spus că modificarea şi completarea Legii 272/2004 a fost necesară pentru a acoperi anumite lacune identificate de-a lungul timpului.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii Codrin Scutaru a declarat că noile prevederi au avut în vedere o mai bună reglementare, dar şi responsabilizarea părinţilor.

„Din analiza cazuisticii a rezultat că existenţa cadrului legislativ coerent nu şi-a dovedit eficienţa în lipsa unor sancţiuni”, a spus Scutaru.

Legea 257/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial în 30 septembrie, iar până la începutul anului viitor ar trebui finalizată legislaţia subsecventă, respectiv patru proiecte de Hotărâre de Guvern.

Citeşte şi: VEŞTI BUNE pentru profesori. Bugetul pentru Educaţie va creşte în 2014

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Republica Moldova neagă acuzațiile Rusiei privind un plan militar în Transnistria
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!