Liderul USL afirmă că prezenţa membrilor opoziţiei printre manifestanţi ar fi un prilej pentru cei de la Putere să susţină că „nu este manifestaţia românilor, ci a politicienilor din opoziţie”
„Ca tânăr care am fost şi în 89 pe stradă şi în iunie 90 pe stradă, am fost frustrat că trebuie să stau acasă sau la televizor, dar m-am gândit că abia aşteptau cei de la putere să spună că uite nu e manifestaţia românilor, e manifestaţia politicienilor din opoziţie, or lucrul ăsta noi nu avem voie să-l stricăm acum”, a declarat Victor Ponta la România TV, întrebat cum vor reacţiona cei din USL dacă manifestanţii nu-i vor dori printre ei.
Ponta a mai precizat că o decizie privind prezenţa membrilor Opoziţiei printre manifestanţi va fi louată zilele următoare în cadrul conducerii USL.
„Eeste o propunere a domnului Fenechiu, mâine ne întrunim în conducerea USL pentru a vedea care sunt toţi paşii. În primul rând, există toată solidaritatea noastră pentru oamenii care au ieşit fără să-i convoace nimeni şi fără să-i cheme nimeni la manifestaţii. În al doilea rând, nu vreau să pară că vrem să confiscăm ceva ce este al oamenilor. Nu noi am pornit aceste manifestaţii şi ne vom pune în fruntea lor doar dacă există acest gen de aşteptare. Şi în al treilea rând obligaţia noastră a celor din opoziţie este de a găsi soluţii: ce facem după ce nu vor mai fi oameni în stradă. În rest, care sunt paşii buni, o să-i analizăm împreună”, a mai afirmat pesedistul la România TV.