BLACK FRIDAY 2013: lista produselor cu MARI REDUCERI la DOMO

BLACK FRIDAY 2013.  Domo va face cele mai semnificative reduceri de Black Friday la acele produse semnalate de clienţi într-un chestionar realizat de companie.
Alina Costache
22 nov. 2013, 04:41
BLACK FRIDAY 2013: lista produselor cu MARI REDUCERI la DOMO

BLACK FRIDAY 2013 Domo, numărul trei pe piaţa electroIT, va oferi de Black Friday cele mai mari reduceri la produsele pe care consumatorii le-au indicat ca fiind cele mai dorite, informează un comunicat al companiei. Este vorba despre tablete, televizoare, telefoane şi laptop-uri, produse pe care cei mai mulţi dintre clienţii retailerului le-au ales într-un chestionar realizat de companie. Oferta Domo va include tablete cu preţuri sub 200 de lei, precum şi laptop-uri şi notebook-uri cu configuraţii puternice la preţuri foarte mici şi reduceri substanţiale pentru zeci de modele din gama de top. De asemenea, retailerul va oferi smartphone-uri cu preţuri începând de la 299 de Lei, precum şi reduceri importante pentru produsele premium din această categorie.Pe segmentul de televizoare, compania va dubla stocurile şi se va pregăti cu oferte şi mai bune pe toate palierele de preţ cu discount-uri în premieră.

Menţionăm că Domo a derulat în perioada 1-15 noiembrie un sondaj completat de 4642 de persoane, rezultatele acestuia contribuind la adaptarea ofertei şi îmbunătăţirea experienţei de cumpărare de Black Friday. În topul produselor pe care consumatorii intenţionează să le achiziţioneze de Black Friday se află tabletele (26,4%), urmate de televizoare (24,4%), telefoane (21%) şi laptop-uri (18,3%).

Cât cheltuiesc românii de Black Friday

Studiul realizat de Domo a sondat şi sumele alocate de consumatori pentru cumpărăturile de Black Friday, iar rezultatele arată că cea mai mare parte a respondenţilor şi-au planificat achiziţii de sub 1000 de Lei (32,6% între 500-1000 Lei, iar 27% sub 500 Lei), urmate de bugete între 1500-2000 de Lei (19,5 %) şi 1500-2000 Lei (11,8%), doar 9% planificând un buget de peste 2000 de Lei. „Oferta noastră de Black Friday este construită în jurul preferinţelor şi nevoilor consumatorilor. Pe baza opţiunilor lor, ne-am pregătit cu oferte din toate categoriile de produse şi pe toate palierele de preţ, astfel încât să răspundem cât mai bine aşteptărilor”, a declarat Ligia Roşu, Marketing Manager Domo, potrivit ECONOMICA.NET.

De unde se cumpără de Vinerea Neagră

În ceea ce priveşte mediul preferat de consumatori pentru a face achiziţiile de Black Friday, 63% dintre respondenţi preferă mediul online, iar 37% vor opta pentru magazine. „Fidelitatea pe care clienţii noştri o confirmă, încă o dată, prin intermediul sondajului realizat pentru Black Friday ne onorează şi ne obligă să ne ridicăm la aşteptările lor şi să venim cu cea mai bună ofertă de Black Friday”, a declarat Ligia Roşu, Marketing Manager Domo.

Domo va organiza evenimentul Black Friday din acest an, începand cu 22 noiembrie, în cele 97 de magazine din ţară şi în magazinul online.

 

BLACK FRIDAY 2013. Cel mai important aspect care trebuie subliniat însă este faptul că, indiferent de denumirea acestei perioade de reduceri si de provenienta sa, consumatorii vor beneficia de aceleasi drepturi pe care le au si în restul timpului, iar comerciantii trebuie să respecte o serie de reguli clar stabilite.

Acesta este si motivul pentru care ECC Romania îti oferă acest ghid care te va ajuta să „supravieţuieşti” în calitate de consumator în perioada de reduceri care urmează, respectiv 22-30 noiembrie.

BLACK FRIDAY 2013: PRETUL

Cum trebuie afisat?
Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afisat clar, lizibil, în lei si cu toate taxele incluse (TVA si alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Care sunt regulile privind reducerea de pret?
Orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse sau servicii identice.

Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:

—fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat;
—fie prin mențiunile „preț nou”, „preț vechi” lângă sumele corespunzătoare;
—fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat.

Se interzice ca o reducere de preț pentru un produs și/sau serviciu să fie prezentată consumatorilor ca o ofertă gratuită a unei părți din produs și/sau serviciu.

BLACK FRIDAY 2013: CONTRACTUL

Când se consideră contractul încheiat?
Pentru magazinele clasice, contractul este considerat a fi încheiat în momentul în care consumatorul plăteste bunul si primeste produsul (momentul în care acceptarea ofertei ajunge la cunostinta comerciantului).

În cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat în momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa.

VEZI ŞI BLACK FRIDAY 2013: lista produselor cu MARI REDUCERI la DOMO

Pot renunta la achizitie după ce am încheiat contractul?

A. În cazul magazinelor clasice, legea nu dă dreptul consumatorului de a renunta la contract. Odată achizitionat un produs, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să fie returnată consumatorului decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garantiile. Există însă si posibilitatea ca vânzătorul să aibă o politică comercială care să permită returnarea unui produs sau înlocuirea acestuia, indiferent de motiv, într-o anumită perioadă de timp, dar acest lucru nu constituie o obligatie. Dacă profesionistul are o asemenea politică, aveti grijă să solicitati amănunte în scris sau să păstrati documentele care o mentionează.

B. Pentru magazinele online, legea stabileste un termen de 10 zile lucrătoare de la momentul primirii produsului în care consumatorul poate renunta la achizitie, fără a oferi vreun motiv si fără costuri suplimentare. Costul returnării produsului este suportat de consumator.

Comerciantul este obligat să returneze pretul plătit de consumator (inclusiv costurile de expeditie) în termen de maxim 30 de zile de la momentul în care consumatorul a renuntat la contract.

Atentie, există anumite cazuri în care contractul nu poate fi denuntat, cum ar fi pentru produsele care sunt realizate după specificatiile consumatorului sau înregistrările audio, video ori programele informatice.

Comerciantul nu poate limita dreptul consumatorului de a denunta contractul. De exemplu, nu poate conditiona returul de trimiterea produsului în ambalajul original, nu poate opri din pretul plătit de consumator o sumă pentru uzura produsului, nu poate refuza returul în cazul în care produsul a fost livrat consumatorului prin serviciul propriu de curierat etc.

VEZI ŞI BLACK FRIDAY: NISSA aduce reduceri la colecţia de toamnă-iarnă

În cât timp trebuie să primesc produsele comandate online?

Comerciantul trebuie să-si îndeplinească obligatiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care consumatorul a transmis comanda.
Părtile pot stabili însă un termen de livrare mai mic, iar în acest caz termenul stabilit între părti este cel care se va aplica.

Ce se întâmplă în cazul în care nu comerciantul nu poate executa contractul online?

Comerciantul, în cazul în care nu poate executa contractul din cauză că produsul sau serviciul nu este disponibil, trebuie să informeze consumatorul despre această indisponibilitate, iar sumele pe care acesta le-a vărsat ca plată trebuie rambursate de comerciant în termen de maximum 30 de zile.

Comerciantul poate livra consumatorului un produs sau serviciu de o calitate și la un preț echivalente cu cele solicitate numai dacă acest lucru a fost prevăzut înainte de încheierea contractului și/sau în contract, astfel încât consumatorul să fie informat în mod clar despre această posibilitate. În caz contrar, furnizarea unor produse sau servicii similare celor solicitate va fi asimilată cu livrarea fără comandă. Cheltuielile de returnare a produselor, în situația exercitării dreptului de denunțare unilaterală a contractului, sunt în acest caz în sarcina comerciantului, element asupra căruia consumatorul trebuie să fie informat.

VEZI ŞI BLACK FRIDAY: Ponturi pentru a-ţi înnoi garderoba

BLACK FRIDAY 2013: GARANTII

Se aplică regulile privind garantiile si în privinta produselor achizitionate în perioadele de reduceri?

Regulile privind garantiile se aplică indiferent de modul în care sunt achizitionate produsele si de pretul acestora, online, din magazinul clasic, la pret redus sau la pret întreg.

Care sunt regulile privind garantia?

Legea 449/2003 este cea care reglementează garantiile produselor. De fapt, stabileste că există două tipuri: garantia legală de conformitate si garantia comercială, care pot coexista pentru un singur produs.

Garantia legală se aplică pentru orice produs comercializat (cu anumite exceptii, clar stabilite). În momentul în care un produs este vândut unui consumator, acesta beneficiază de garantia legală, fără ca garantia să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garantia legală este de doi ani, dar, pentru produse a căror durată de viată este mai mică de 2 ani, poate fi redusă la durata medie de utilizare a produsului, atât timp cât consumatorul este informat despre acest lucru. Garantia legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.

Garantia comercială este cea care ‘se dă’. Este ceva în plus fată de garantia legală si nu ar trebui să aducă atingere acesteia. O poate da atât producătorul (în practica poate apărea ca asa numita garantie europeană de 1 an pe care o dau producătorii uneori si în temeiul căreia un consumator îsi poate repara, înlocui, teoretic, produsul oriunde în UE, atât timp cât în statul său există un service care are contract încheiat cu producătorul), cât si vânzătorul. Garantia comercială poate îmbrăca orice formă: o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul aparitiei unui defect etc. Dar nu poate înlocui si nu exonerează pe vânzător de obligatiile sale în temeiul garantiei legale (de exemplu, în cazul ‘garantiei europene’, după trecerea anului dat de producător, dacă produsul se defectează, responsabilitatea vânzătorului se păstrează).

Ce se întâmplă dacă produsul se defectează sau nu respectă specificatiile?

Consumatorul are dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a pretului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificatiile.

Ca regulă, initial, consumatorul poate alege între reparare si înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în parctică a acesteia în comparatie cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este prima măsură care se ia de pentru a asigura functionalitatea produsului. Înlocuirea poate interveni în cazul în produsul nu mai poate fi reparat si se va face numai cu un produs identic.

Rezolutiunea contractului poate interveni în trei cazuri:

—când consumatorul nu a beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului.
—când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă.
—când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru consumator.

Rezolutiunea contractului are ca efect punerea părtilor în situatia anterioară contractului. Prin urmare, consumatorul va primi suma plătită pentru produs, iar comerciantul produsul.

Ce este foarte important, chiar dacă în practică i se spune consumatorului să ia legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va apartine întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Consumatorul nu are niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garantia.

BLACK FRIDAY 2013: SFATURI PENTRU CONSUMATORI

Fă o listă cu produsele pe care doresti să le achizitionezi si cu preturile actuale ale acestora. Acest lucru te va ajuta să eviti falsele reduceri de preturi, de exemplu atunci când comerciantii măresc pretul si aplică procentul de reducere la pretul astfel majorat.

Verifică cu atentie modul în care este afisată reducerea pe site sau pe eticheta produsului.

Nu cădea în capcana ofertelor care anuntă mari reduceri de preturi doar pentru a te atrage să intri în magazin.

În cazul în care comanzi online, verifică, înainte de a trimite comanda, dacă preturile produselor din cosul de cumpărături este acelasi cu pretul redus indicat atunci când ai ales produsul.

Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Bucureștenii au spus DA! Ce urmează după validarea celor trei măsuri la referendum
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Horoscopul lunii decembrie 2024. Mercur retrograd în Săgetător
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
substantial.ro
Mihai Tudose despre viitorul PSD după parlamentare: „Înțelegem voturile anti-sistem”
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro