Ionel Haiduc despre cazul Tokes: Preşedintele Băsescu este cel care decide retragerea distincţiei

Preşedintele Traian Băsescu este cel care decide retragerea sau nu a distincţiei acordate lui Laszlo Tokes, hotărârea luată miercuri de Consiliu fiind doar o propunere, a precizat, miercuri, preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc. De asemenea, europarlamentarul PSD Corina Creţu, care a cerut această măsură, a declarat că membrii Consiliului de Onoare şi-au făcut datoria prin hotărârea luată miercuri, ea adăugând că aşteaptă decizia primului om în stat.
Filip Stan
20 nov. 2013, 18:28
Ionel Haiduc despre cazul Tokes: Preşedintele Băsescu este cel care decide retragerea distincţiei

Haiduc a menţionat că la şedinţa Consiliului au participat şase din cei şapte membri. Acesta a spus că cel care poate să ia decizia de retragere a acestei decoraţii este preşedintele României, potrivit Mediafax.

Noi facem doar o propunere pe care domnia sa o aprobă sau nu o aprobă, şi dacă o aprobă – prin decret„, a arătat preşedintele Academiei Române.

Potrivit afirmaţiilor acestuia motivarea acestei hotărâri urmează să fie redactată şi va fi dată publicităţii în timp util. El a spus că Laszlo Tokes a refuzat „să vorbească şi să dialogheze” cu membri Consiliului şi a pretins ca avocatul să îl reprezinte, ceea ce nu corespunde regulamentului.

Aici nu e vorba despre un proces juridic, să fii reprezentat. (…) Din motivul acesta s-a retras şi a urmat apoi discuţia în interiorul Consiliului, fără prezenţa domnului Tokes şi cu atât mai puţin a avocatului„, a spus Ionel Haiduc.

Citeşte şi Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României” propune retragerea distincţiei lui Tokes VIDEO

Decoraţia se retrage de către preşedinte la propunerea Consiului de Onoare, această propunere există acum„, a spus la rândul său un alt membru al Consiliului, Gabriela Firea.

Şi senatorul Mircea Geoană a precizat că textul de lege menţionează „foarte clar” că preşedintele Traian Băsescu poată să retragă această distincţie.

Este singurul care are calitatea să o facă şi este cel care decide, în cele din urmă, suveran, i-a decizia ultimă„, a spus acesta.

Preşedintele Traian Băsescu declara, la începutul lunii septembrie, că sunt şapte cavaleri ai Ordinului Naţional „Steaua României” care au solicitat retragerea distincţiei acordate lui Laszlo Tokes, el menţionând că decizia aparţine Consiliului de Onoare al Ordinului.

Dacă acest Consiliu de Onoare solicită preşedintelui ridicarea Ordinului Naţional, se emite decretul de retragere, dacă membrii Consiliului consideră că nu este cazul (…) nu se poate retrage Ordinul„, spunea Băsescu.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu, care a cerut această măsură, a adăugat că este vorba de un „deznodământ firesc”, privind acţiunile lui Tokes.

Citeşte şi Tokes: Vreau să mă apăr cu avocat. Nu am cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei

Este un deznodământ firesc şi aşteptat, dacă ţinem cont de acţiunile şi declaraţiile profund antiromâneşti ale lui Laszlo Tokes, care aduc atingere şi intereselor minorităţii maghiare din România.
Această decizie sancţionează un membru al Ordinului care ar fi trebuit să apere şi să promoveze interesele naţiunii române, să fie un exemplu pentru ceilalţi cetăţeni. Sper să nu ne mai întâlnim cu asemenea cazuri, mai ales când este vorba despre lucruri atât de sensibile, cum este punerea în discuţie a caracterului naţional şi unitar al statului român, de buna convieţuire etnică, de valorile fondatoare ale cetăţeniei europene„, susţine Creţu.

Ea menţionează că aşteaptă ca preşedintele să treacă peste interesele sale personale şi să dea curs acestei recomandări.

Aştept ca Preşedintele României să treacă peste interesele sale personale şi să dea curs acestei recomandări a Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României». Şi domnia sa are obligaţia de a respecta Constituţia, de a proteja şi promova interesul naţional„, afirmă Creţu.

Citeşte şi Corina Creţu: Tokes nu merită „Steaua României” pentru că denigrează România

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Lege pentru posesorii de permis categoria B. Nu mai poți conduce pe șosea
Playtech.ro
Pericolul îngheţului pentru agricultură şi livezi. Pagubele aşteptate după ninsorile şi gerul din aceste zile
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Locul din România, de o frumusețe unică. Ascunde un blestem teribil
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O româncă din Italia a fost găsită moartă în propria casă. Aceasta și-ar fi pus capăt zilelor: „Grea alegere ai făcut... Ne-ai sfâșiat sufletul!”
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi de doliu! Am pierdut cel mai mare actor. Nu e cineva în țară să nu-l fi adorat: „Mândrie națională”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Cine este șeful lui George Simion. Șeful AUR face doar ce i se spune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu ce pensie ieşi după 40 de ani de muncă? Factorii care stau la baza calculelor