Emil Boc a fost BOICOTAT de sindicate şi unele patronate

Premierul Emil Boc a participat marţi la întrunirea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. A fost cea de-a treia şedinţă a acestui organism, creat anul trecut, şi a fost convocată în contextul protestelor de stradă din ultimele patru zile. Liderii confederaţiilor sindicale şi majoritatea patronatelor care fac parte din Consiliu au refuzat însă să participe la întâlnire.
Romania TV
17 ian. 2012, 08:29
Emil Boc a fost BOICOTAT de sindicate şi unele patronate

Boicotat de sindicate şi de patronate, premierul Emil Boc s-a văzut nevoit să-şi exprime regretul faţă de decizia acestora de a nu participa la lucrările Consiliului Naţional Tripartit.

Boc a spus că speră însă ca reprezentanţii sindicatelor să fie prezenţi la următoarele reuniuni, arătând totodată că nu poate promite creşteri de salarii şi pensii, ci doar stabilitate economică.

Consiliul Naţional Tripartit s-a reunit în contextul în care, în ultimele patru zile, au avut loc manifestaţii în Bucureşti şi în numeroase alte oraşe din ţară.

Confederaţiile sindicale reprezentative au anunţat însă că nu participă la reuniunea de marţi a Consiliului, nefiind dispuse să reia dialogul în condiţiile în care nu există o ordine de zi, iar problemele ridicate de sindicalişti referitoare la dialogul social nu sunt rezolvate.

Ţinând cont de convocarea Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social (CNTDS) de astăzi (n.r. marţi) care este fără ordine de zi, dar şi de multitudinea de subiecte solicitate de mişcarea sindicală şi nerezolvate (…), confederaţiile sindicale reprezentative nu participă la reuniune a CNTDS„, se arată într-o scrisoare deschisă comună trimisă marţi premierului Emil Boc de către toate confederaţiile sindicate.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi pentru că nu a fost convocat Consiliul Economic şi Social extraordinar pentru a readuce regulamentul la forma tripartită, pentru rezolvarea înlocuirii părţii guvernamentale cu reprezentanţii societăţii civile, cu participarea tuturor reprezentanţilor confederaţiilor sindicale şi confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional.

Reprezentanţii salariaţialor nu au fost de acord nici cu modificarea Codului Muncii şi a legislaţiei muncii, pentru că nu s-a ţinut cont de acordul confederaţiilor sindicale şi a confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional structurate în federaţii profesionale, care are ca efect şi eliminarea Contractului Colectiv Unic la Nivel National.

O altă problemă ridicată de sindicalişti se referă la nerespectarea Acordului Naţional din anul 2008 privind evoluţia salariului minim în Romania, care a condus la acordarea unui salariu minim garantat în plată pe anul 2012 la „o valoare nejustificat de mică”.

Disponibilizările colective în toate sectoarele de activitate fără a lua măsuri concrete prin care să se creeze noi locuri de muncă şi lipsa politicilor de conservare a locurilor de muncă din economie (precum şi neaplicarea şomajului tehnic în anii 2011 şi 2012) sunt alte nemulţumiri ale sindicatelor.

Actuala lege a pensiilor care nu respectă drepturile lucrătorilor şi a condiţiilor de muncă în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea, denigrarea şi încercarea de distrugere a mişcării sindicale (inclusiv prin restricţionarea dreptului la grevă sau nerespectarea prevederii de încasare a cotizaţiilor sindicale în sectorul bugetar) reprezintă alte probleme ale sindicaliştilor.

Confederaţiile sindicale au cerut premierului convenirea unui calendar de întâlniri a CNTDS în cadrul cărora să fie dezbătute şi soluţionate toate aceste probleme.

De asemenea, majoritatea patronatelor au anunţat că se raliază poziţiei sindicatelor şi nu participă la lucrările Consiliului.

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social a fost creat de Guvern în octombrie 2011, fiind format din reprezentanţi ai Executivului, preşedinţii confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, un reprezentant al Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului Economic şi Social şi alţi membri conveniţi cu partenerii sociali.

„Introducerea în Legea Dialogului Social a prevederii privind constituirea Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social s-a realizat la solicitarea partenerilor sociali, în urma consultărilor care au avut loc pentru elaborarea actului normativ”, preciza Guvernul, la momentul constituirii Consiliului.

Principale atribuţii ale Consiliului Naţional Tripartit sunt asigurarea cadrului de consultare pentru stabilirea salariului minim garantat în plată, dezbaterea şi analiza proiectelor de programe şi strategii elaborate la nivel guvernamental, soluţionarea pe calea dialogului tripartit a diferendelor de natură socială şi economică, negocierea şi încheierea acordurilor şi pactelor sociale, precum şi a altor înţelegeri la nivel naţional şi monitorizarea aplicării acestora, analizarea şi, după caz, aprobarea solicitărilor de extindere a aplicării contractelor colective de muncă la nivel sectorial pentru toate unităţile din sector.

De la înfiinţare, Consiliul a avut doar două şedinţe, informează Mediafax, cea de astăzi fiind a treia.

Prima şedinţă a acestui organism a avut loc în 1 noiembrie, când premierul Emil Boc le-a spus participanţilor că bugetul porneşte în anul 2012 de la o estimare redusă a creşterii economice, fără majorări „neanunţate” de taxe, dar cu posibila extindere a bazei de impozitare.

O nouă reuniune a Consiliului a avut loc în 6 decembrie, iar Boc le-a transmis patronatelor şi sindicatelor că Guvernul analizează varianta creşterii salariului minim de la 670 lei la 700 lei, nivel maxim peste care nu poate trece în lipsa fondurilor bugetare, concomitent cu eliminarea impozitului pe venit pentru salarii între 700 lei şi 1.000 lei.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Veste de groază pentru români. Sărăcia bate la ușă în 2025
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
Cine a fost de vină în cumplitul accident de pe E85? Constantin, Teodora și Sofia au murit cu zile
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
China lansează prima navă de asalt amfibiu de nouă generație
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă