Browne, care era specializată în psihologie criminalistică şi a participat la o serie de misiuni oficiale de găsire a persoanelor declarate dispărute, a murit înconjurată de membrii familiei sale. Potrivit TMZ, citat de libertatea.ro, anunţul decesului a fost făcut de către fiul Sylviei, Chris.
Nu toată lumea aprecia profesionalismul mediumului, părerile în ceea ce priveşte calităţile ei parapsihologice fiind împărţite de faptul că, în nenumărate rânduri, Sylvia a dat greş.
Cel mai recent eşec al său a fost acela când a anunţat public că Amanda Berry, o tânără dispărută în 2003, a murit. Ulterior, s-a demonstrat că aceasta era în viaţă. Însă Sylvia nu s-a descurajat şi a justificat predicţia ca pe o lipsă de informaţii clare.