Craiova este în doliu înaintea derby-ului din Liga2 de sâmbătă, dintre CS şi FC Universitatea. Fostul masor al echipei care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în 1983, Doru Văetişi, a decedat, vineri seară, la vârsta de 53 de ani.
După ce, în urmă cu trei luni, Costică Ştefănescu, fostul căpitan al „Craiovei Maxima”, a decedat, aseară un alt membru al marii echipe a „Ştiinţei” s-a stins. Este vorba de Doru Văetişi, 53 de ani, masorul echipei care a ajuns pînă în semifinalele Cupei UEFA în 1983, a decedat. „M-a sunat Rodion Cămătaru aseară să-mi spună că a murit Doru Văetişi, prietenul nostru de o viaţă, masor la echipă pe vremea noastră. Bunul Dumnezeu să-l aibă în pază pe Doruţu al nostru şi am căutat o poză cu el (foto, al doilea din dreapta), pentru cei care nu-l cunosc şi nu numai, şi mă bucur că am găsit una în care era şi în prim plan, dar şi foarte fericit şi cred că ar fi frumos să ne ramînă aşa în amintire. Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag!”, a scris Aurel Ţicleanu pe un cont de socializare.