A CINCEA ZI DE PROTESTE. Băsescu, huiduit în 62 de oraşe. Politicienii, hărţuiţi în Capitală VIDEO

Raed Arafat s-a întors la Ministerul Sănătăţii, dar numărul oraşelor în care românii au ieşit marţi în stradă s-a extins la 62. În cea de-a cincea zi de proteste, 10.000 de oameni au manifestat împotriva lui Băsescu şi a puterii. Nu mai puţin de 2.000 de persoane au fost în Piaţa Universităţii din Capitală. Protestul a fost paşnic şi nu s-au mai înregistrat incidente violente. Totuşi, cinci persoane au fost duse la secţiile de poliţie.
Romania TV
17 ian. 2012, 12:37
A CINCEA ZI DE PROTESTE. Băsescu, huiduit în 62 de oraşe. Politicienii, hărţuiţi în Capitală VIDEO

UPDATE 23.50: Protestul din Bucureşti este la final. Oamenii au început să plece.

UPDATE 23.20: Mitingul de la Piteşti s-a încheiat, marţi seară, după aproximativ patru ore, doi dintre ţinerii participanţi la protest, care la un moment dat au aruncat cu petarde, fiind conduşi la secţia de poliţie pentru cercetări.

UPDATE 23.01 Marşul de protest de la Petroşani, la care au participat peste 500 de oameni, s-a încheiat, în jurul orei 22.00, după ce participanţii au trecut de mai multe ori prin centrul municipiului, scandând lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale.

UPDATE 22.50: În Piaţa Universităţii s-au adunat peste 2000 de oameni.

UPDATE 22.30: Protestele sunt în desfăşurare în 21 de localităţi din ţară, în alte 41 manifestaţiile s-au încheiat.
Potrivit estimărilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, în toată ţara au protestat, marţi, aproximativ 9.700 de persoane, în Capitală fiind aproximativ 1.000, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militar.

UPDATE 22.10: Jandarmii au dus la secţii de poliţie patru persoane din Piaţa Universităţii asupra cărora au găsit un spray iritant lacrimogen, un box, un cuţit şi un baston telescopic, precum şi o persoană care a refuzat să se legitimeze, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea.

UPDATE 22.00: Cinci tineri au fost reţinuţi la Cluj pentru că au vandalizat o statuie a lui Matei Corvin. Tinerii au distrus părţi din statuie şi au scris şi o înjurătutră la adresa UDMR-ului. Cel mai probabil aceştia vor fi amendaţi.

UPDATE 21.30 În Piaţa Universităţii a apărut şi prinţesa Briana Caragea: „Este prima zi în care sunt în faţă, nu am vrut să ies în faţă. Alături de ei sunt din prima zi şi sunt cu mult respect. La cum am fost călcaţi în picioare toţi, am vrut să mă fac văzută. Avem un avânt acum în 2012 cum nu am văzut niciodată în România. Respect imens pentru România, respect imens pentru românii care au ieşit în stradă. Să nu plecăm de aici până nu obţinem ceea ce dorim. Acum sunt cel puţin 2000 de oamnei aici şi mă bucur că sunt alături de ei. Oamenii sunt deschişi şi sunt foarte hotărâţi. Nu staţi acasă, ieşiţi şi voi în stradă! Ce se întâmplă acum este un mesaj pt clasa politică: românii nu mai pot fi călcaţi în picioare

UPDATE 21.20: Liderul PNL Ludovic Orban a mers, marţi seară, în Piaţa Universităţii, iar unii dintre protestatari i-au cerut să plece, spunându-i că nu este piaţa lui şi scandând „PDL-USL, aceeaşi mizerie”, avertizându-l totodată: „Orbane, pleacă de aici, că dai de belea!”.

UPDATE 21.00: Un bărbat asupra căruia jandarmii au găsit o armă albă a fost dus la Secţia 4 de Poliţie, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.

UPDATE 20.50: Numărul celor care protestează în municipiul Sibiu, faţă de Guvern şi preşedintele Traian Băsescu a ajuns la circa 2.500 de persoane, care scandează, printre altele, „Jos UDMR”, în timp ce se deplasează în marş prin oraş.

UPDATE 20.30: S-au aprins lumânări în Piaţa Universităţii.

Jurnalistul Mircea Badea este şi el în Piaţa Universităţii.”Ce să fac? Strig, mă manifest ca un om liber, mă bucur că mi-am regăsit glasul şi se vede treaba că nu degeabase strigă aici. Există un efect. Protestul civilizat este un demers bun în orice ţară.Am fost oripilat de foarte multe acţiuni ale forţelor de ordine. Oamenii îşi strigă fiecare nemulţumirile: probleme de sănătate, probleme cu ajutorul de şomaj, fiecare cu ce îl doare„.

UPDATE 20.15: Unui bărbat de 60 ani i s-a făcut rău în mijlocul manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Acesta a fost scos pe braţe de protestatari şi dus la ambulanţă pentru a primit îngrijiri. Bătrînul a fost transportat la spital.

UPDATE 20.10: Studenţii fac o escală  în faţa Ministerului Educaţiei şi apoi se vor duce în Piaţa Universităţii. Aproximativ 400 de studenţi sunt acum în faţa Ministerului.

UPDATE 20.05: Primarul Constanţei Radu Mazăre s-a alăturat protestatarilor, el a strigat la unison cu aceştia „Jos Băsescu”. Mazăre a declarat că în cazul în care acştia vor pleca poimâine spre Bucureşti, va veni şi el.

UPDATE 19.50: Studenţii se alătură protestatarilor din Piaţa Universităţii. Sute de persoane au plecat din Regie spre centru

UPDATE 19.35: Purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru, a declarat că în acest moment în Piaţa Univerităţii sunt 600 de protestatri. Acesta a mai spus că filtrele din gări sunt o măsură preventivă.

UPDATE 19.30: Mai mulţi protestatari au dat foc, marţi seară, în timpul mitingului din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unor fotografii ale şefului statului, mulţimea scandând „Jos Băsescu” şi „Ultima soluţie, încă o revoluţie”. Numărul prostestatarilor din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a ajuns la circa 300.

UPDATE 19.25: Incident la Baia Mare: O trecătoare a fost bătută de protestatari. Femeia a vrut să îi întrebe de ce protesteză, a fost încercuită de câţiva şi a fost lovită. Femeia a fost scoasă din mulţime de jandarmi.

UPDATE 19.20: Studenţii se alătură protestului din Piaţa Universităţii. Aproximativ 300 de persoane vor pleca din Regie spre centrul Capitalei.

„Eu sunt pe stradă, aş vrea să fie legi şi pentru cei de pe stradă. Am fost dat afară şi acum adun de prin ghene, mor de foame„, a spus unul dintre protestatari.

UPDATE 19.00: Un protestatar a fost reţinut după ce a fost prins cu un spray lacrimogen.

UPDATE 18.30: Fostul  primar al Capitalei, Viorel Lis, care şi-a făcut apariţa în Piaţa Universităţii a fost huiduit de protestatari şi a avut nevoie de jandarmi pentru a ieşi din mulţime.

Cel mai tânăr protestatar din Piaţa Universităţii, 10 ani, a declarat pentru România TV de ce a ieşit în stradă: „Mi-a luat alocaţia, lu’ mamaie pensia, pe mama a dat-o afară de la muncă, eu am venit aici să-mi trăiesc viaţa nu să stau în casă flămând”, este motivul pentru care copilul este supărat pe Traian Băsescu.

UPDATE 18.05: În Piaţa Universităţii sunt în aceste momente peste 1000 de protestatari

UPDATE 17.55: Constanţa – Unei persoane de 62 de ani, care participa la proteste i s-a făcut rău. Cei de la ambulanţă au intervenit şi i-au acordat primul ajutor.

UPDATE 17.50: Oamenii au ieşit în stardă şi în Constanţa, Deva, Focşani, Timişoara, Reşiţa, Ploieşti, Oradea, Baia Mare, Bistriţa, Vaslui, Braşov, Ploieşti, Suceava şi Severin.

UPDATE 17.40: Este a patra zi consecutivă când oamenii au ieşit în stardă în Ploieşti. Deocamdată sunt 50 de persoane care au ieşit în stradă, majoritatea pensionari.

UPDATE 17.20: Câteva sute de oameni s-au adunat şi în Piaţa Sfatului din Braşov. Oamenii spun că nu vor înceta protestele până când Guvernul Boc nu va cădea.

UPDATE 17.15: Protestele care au pus stăpânire pe România în ultimele zile au ridicat nivelul de alertă la Ministerul de Intene. Astfel, în fiecare unitate, turele de 12 sau de 24 de ore trebuie asigurate de o pătrime dintre angajaţii respectivei unităţi, astfel încât jandarmii, politiştii şi pompierii să fie pregătiţi să intervină în orice moment.

UPDATE 17.10: 200 de oameni protestează paşnic în centrul oraşului împotriva lui Traian Băsescu şi a guvernului Boc. La Deva ninge ca în poveşti. Oamenii flutură tricolorul şi au intonat imnul naţional.

UPDATE 17.00: Alertă în gări: 150 de oameni din Braşov au fost orpiţi în gară de un cordon de jandarmi, iar 50 de suporteri ai Universităţii Craiova au fost daţi jos la Roşiori pentru că nu aveau bilete.

„Suntem un grup de prieteni care ne întrebăm unde sunt sindicatele că am încinge un pinguin aicea şi unde sunt oamenii de opoziţie? Credem că opoziţia nu vrea să se schimbe guvernarea, nu vor decât o schimbare lentă cu predare de portofolii şi e a mai rămas. Arafat este un om care îşi cunoaşte interesul dar nu cel personal. Omul joacă la două capete dar dorinţa noastră ar fi ca Arafat să ajungă ministrul sănătăţii”, a declarat unul dintre protestatarii din Piaţa Universităţii din Bucureşti.

UPDATE 16.50: La Constanţa, oamenii au ieşit şi azi în stradă. Şi au ales o variantă inedită de protest: au dat foc unor bancnote, evident nu veritabile. Bancnotele au valoarea de 2 lei.

UPDATE 16.30: La Deva au început să se strângă oamenii în piaţa centrală a oraşului.

UPDATE 16.20: Filtre în gări. Huliganii care vor să participe la protestele din Bucureşti sunt depistaţi chiar de pe peronul gărilor. Poliţiştii urmaresc grupurile de tineri mai gălăgioşi care iau trenul spre Capitală şi îi legitimează. Jandarmii fac filtre şi informează Bucureştiul despre persoanele care se îndreaptă spre Capitală.

În jur de 50 de oameni s-au adunat şi marţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Este a cincea zi de proteste în centrul Capitalei. Dacă iniţial a fost vorba de un protest pentru susţinerea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii, cu timpul românii şi-au schimbat lozincile şi totul s-a transformat într-un protest contra preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc.

13.000 de români au iesit şi, luni, în stradă în toată ţara să protesteze faţă de măsurile luate de Guvern şi să ceară demisia preşedintelui Traian Băsescu. Asta spun reprezentanţii jandarmeriei, care au anunţat că 150 de protestatari violenţi au ajuns la secţiile de poliţie. În toată ţara, peste 3.700 de jandarmi au fost scoşi în stradă pentru a-i păzi pe manifestanţi.

Pentru a-i controla pe manifestanţii violenţi, jandarmii au recurs la măsuri dure în Capitală. Sute de persoane, în special tineri, au fost legitimate şi fotografiate.

Peste 150 de persone au fost ridicate din piaţă şi duse la secţiile de poliţie. Asupra unora dintre manifestanţi, jandarmii au găsit cuţite, pistoale cu bile şi droguri.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Românii sunt așteptați la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy