Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează conducătorii auto că în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta îşi menţine valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul solicită efectuarea modificării în baza de date, în scris.
„Pentru efectuarea modificării, utilizatorul se va prezenta la unul din punctele de lucru ale CNADNR cu cerere scrisă, conform formularului-tip care se regăseşte pe pagina web a Companiei şi cu cartea de identitate a autovehiculului în copie şi original”, informează CNADNR.
Operarea nu se va face gratis, ci va costa 24,8 lei, cu tot cu TVA.