Ambasadorul Chinei: Vizita premierului Li Keqiang aduce un suflu nou relaţiilor dintre cele două ţări

Vizita premierului chinez Li Keqiang la Bucureşti va aduce un suflu nou legăturilor de prietenie şi cooperare cu România şi, la nivel mai extins, cu ţările central şi est-europene (CEE), a declarat ambasadorul Chinei în România, Huo Yuzhen, într-un interviu acordat pentru agenţia Xinhua.
Filip Stan
25 nov. 2013, 07:24
Ambasadorul Chinei: Vizita premierului Li Keqiang aduce un suflu nou relaţiilor dintre cele două ţări

Aceasta este prima vizită oficială la acest nivel a unui premier chinez în România din ultimii 19 ani, iar în acest cadru vor fi desfăşurate o serie de activităţi bilaterale şi multilaterale cu omologii din 16 ţări central şi est-europene, printre care şi o discuţie la o masă rotundă şi participarea la un forum comercial, conform lui Huo Yuzhen.

Această vizită ‘va reprezenta o nouă bornă’ pe traseul dezvoltării relaţiilor dintre China şi România dar şi al cooperării dintre China şi CEE, a mai precizat ea.

În ceea ce priveşte schimburile economice bilaterale, ambasadoarea a precizat că România nu este doar una dintre destinaţiile majore ale investiţiilor chineze în spaţiul central şi est-european, dar şi un important partener economic pentru Beijing în această regiune.

De mai mulţi ani China este cea de-a doua sursă de importuri, ca mărime, pentru România, în afara Uniunii Europene, schimburile bilaterale ridicându-se la un volum de 2,9 miliarde de dolari în primele 9 luni ale anului în curs, a adăugat ea.

Există însă premisele unei şi mai mari dezvoltări a schimburilor economice dintre cele două ţări, iar România are potenţialul de a deveni un partener economic şi mai important pentru China, a subliniat ea.

Huo Yuzhen a mai remarcat că statele central şi est-europene dispun de o locaţie avantajoasă, de o bună bază industrială, de avantaje în calitatea forţei de muncă şi în ceea ce priveşte costurile muncii, şi de un impuls favorabil în direcţia dezvoltării economice generale, având potenţialul de a deveni nişte porţi prin care afacerile chineze să pătrundă pe piaţa europeană.

Cu acest prilej, ambasadoarea a lansat un apel la adresa statelor central şi est-europene, solicitându-le să-şi dea mâinile cu China pentru a profita de importantele oportunităţi de cooperare, pentru a-şi susţine reciproc dezvoltarea şi pentru a putea face faţă mai uşor viitoarelor provocări.

 

VEZI SI:

Reuniune la cel mai înalt nivel: premierii din Europa Centrală şi din China se întâlnesc marţi la Bucureşti

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Vești bune pentru cei care dețin terenuri și au case construite. Se aplică și celor făcute înainte de 1990. Legea s-a modificat, vor scăpa de o mare bătaie de cap
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Escrocherie cu cercei magnetici de slăbit. Ce spun medicii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii