Barroso: CE lansează procedura de infringement contra Ungariei

Comisia Europeană a anunţat marţi, la Strasbourg, că va lansa procedura de încălcare a prevederilor tratatelor UE (infringement) contra Ungariei, a cărei nouă constituţie conţine aspecte privind statutul băncii centrale şi procesul de selecţie a judecătorilor ce contravin dreptului comunitar.
Romania TV
17 ian. 2012, 14:32
Barroso: CE lansează procedura de infringement contra Ungariei

”Am decis să lansăm procedura de infracţiune” contra Ungariei, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la finalul reuniunii săptămânale a Colegiului comisarilor europeni, care a avut loc la Strasbourg, informează Agerpres.

Executivul UE va trimite Budapestei o scrisoare de notificare oficială, ce reprezintă prima etapă a procedurii de infringement.

Premierul ungar Viktor Orban, care miercuri se va afla în Parlamentul European, a fost somat să modifice reformele constituţionale referitoare la independenţa băncii centrale, statutul magistraţilor şi al autorităţii ungare din domeniul protecţiei datelor. ”Ungaria, ca orice alt stat membru al Uniunii, este obligată de tratate să garanteze independenţa băncii sale centrale, a autorităţii responsabile cu protecţia datelor şi a judecătorilor”, a explicat Barroso.

Ungaria se află şi sub presiunea Fondului Monetar Internaţional, care este îngrijorat mai ales de problema independenţei preşedintelui băncii centrale ungare, ai cărui adjuncţi, potrivit noii constituţii, trebuie să fie numiţi de către guvern.

Diferendul ar putea avea urmări financiare importante, în condiţiile în care Ungaria va trebui să se împrumute de pe piaţa financiară la rate ale dobânzii extrem de mari. Budapesta încearcă să obţină o asistenţă financiară de la UE şi FMI de 15-20 miliarde de euro.

DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
Playtech.ro
Cu cine o compară Ion Țiriac pe Elena Lasconi. Reacția lui despre o femeie președinte al României
DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Adevarul
Arsenie Boca, 35 de ani de la moartea sfântului Ardealului. Ultimul său mesaj către Ceaușescu: „Nu mai apucă Crăciunul”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Premierul, împușcat de un lunetist. Milioane de oameni au asistat la scenă
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Cod galben de ceață densă și risc de ghețuș în 10 județe din România! Atenționarea este valabilă în această dimineață
Cancan.ro
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A explodat bomba: Călin Georgescu nu e cine credeţi! Oamenii din spate și legăturile cu Rusia
StirileBZI
Fumatul va fi interzis pentru aceste persoane! Nu mai pot cumpăra țigări!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Grupul pentru Dialog Social se opune unui candidat cu viziuni antidemocratice la Președinția României
MediaFlux
Indiferent de anularea sau nu a alegerilor, pentru români are loc Turul II. Mai importante sunt parlamentarele de 1 Decembrie. Bătălia se dă în continuare între Lasconi și Georgescu
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie