Un colegiu din Bucureşti a câştigat concursul „Liceul European al Anului”

Colegiul Naţional "Ion Creangă" din Bucureşti a câştigat, luni, finala concursului "Liceul European al Anului" în faţa Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Capitală.
Iulian Tudor
25 nov. 2013, 12:55
Un colegiu din Bucureşti a câştigat concursul

Evenimentul, desfăşurat la la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, este o competiţie dedicată liceenilor şi a fost organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), potrivit Agerpres.

Startul concursului a fost dat la ora 11.00, elevii celor două echipe având de trecut două probe. La prima probă, elevii trebuiau să răspundă unui şir de 15 întrebări legate de instituţiile europene, de modul lor de funcţionare, de atribuţii.

Printre întrebările la care tinerii au trebuit să răspundă s-au numărat: „De unde provin fondurile Uniunii Europene?”, „Cum se implică Parlamentul European în caracterul liber şi echitabil al alegerilor în ţările din afara UE?”, „Ce promovează programul Leonardo da Vinci?”, „De ce se opune Parlamentul European pedepsei cu moartea în toate cazurile şi în orice circumstanţe, peste tot în lume?”.

La cea de-a doua probă, cea de argumentare, tinerii au primit o întrebare la care trebuiau să ofere un răspuns argumentat. Tema aleasă de organizatori a fost „Alegerile europarlamentare”, iar întrebarea – „De ce votăm?”.

După cele două probe, Colegiile „Ion Creangă” şi „Sf. Sava” au terminat la egalitate de puncte.

Finalistele au avut ocazia să se promoveze şi prin intermediul paginii de socializare Facebook. Astfel, echipa care a strâns cele mai multe voturi, „dovedindu-se cea mai populară”, a primit un avantaj de cinci puncte în confruntarea faţă în faţă.

În urma departajării de pe Facebook, echipa de la „Ion Creangă”, cu 3.790 de voturi, a câştigat cele cinci puncte puse în joc şi, respectiv, concursul „Liceul European al Anului”.

Echipa Colegiului Naţional „Ion Creangă” i-a avut în componenţă pe Andreea Anghel, Simona Dârleci, Laura Merlan, Raluca Pironi, coordonaţi de profesoara Sylvia Burcaş, în timp ce echipa Colegiului Naţional „Sfântul Sava” a fost compusă din Radu Manu, Ioana Puiu, Bianca Teodorescu, Horia Şerban Tiugan, coordonată de profesoara Constanţa Năstase.

Nu ne aşteptam la niciun rezultat pentru că ştiam că avem adversari puternici. (…) Câştigarea acestui concurs reprezintă pentru noi dovada că suntem un liceu unit prin faptul că am obţinut acele voturi pe facebook, că avem capacitatea de a ne informa cu privire la deciziile care ne privesc, că avem capacitatea de a lucra în echipă, că vrem să ştim cât mai multe lucruri şi că reuşim să facem acest lucru„, au declarat membrii echipei câştigătoare la finalul concursului.

Echipa câştigătoare a concursului „Liceul European al Anului” va vizita sediul Parlamentului European de la Bruxelles la începutul anului 2014. Liceenii vor avea ocazia să vadă cum funcţionează una dintre cele mai importante instituţii europene.

Membrii echipei clasate pe locul al doilea au fost premiaţi cu câte un eBook Reader Kindle, iar cei de pe locul trei, de la Colegiul Naţional ‘Mihai Viteazul’, au primit câte un iPod Shuffle.

Juriul finalei a fost compus din Octavian – Dragomir Jora – lector universitar la Catedra de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice, Denise Theodoru – jurnalist Radio România şi Gabriela Drăgan – director general al Institutului European din România.

În concursul Liceul European al Anului s-au înscris opt dintre cele mai performante colegii din Bucureşti – „Sfântul Sava”, „Mihai Viteazul”, „Gheorghe Lazăr”, „George Coşbuc”, „Grigore Moisil”, „Ion Creangă”, „Cantemir Vodă” şi „Virgil Madgearu”.

Competiţia face parte dintr-o campanie pilot, al cărei obiectiv este informarea tinerilor cu privire la activităţile desfăşurate de Parlamentul European şi impulsionarea lor de a se implica în procesul de vot la viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, în 2014. Tinerii vor putea afla care sunt avantajele de care beneficiază în urma proiectelor şi programelor implementate sau susţinute de PE, cât şi importanţa rolului lor în alegerile ce vor urma.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“
Fanatik.ro
Ceaiul pe care e bine să îl bei în luna ianuarie. Detoxifică ficatul și are beneficii uimitoare pentru organism
Capital.ro
Se cutremură România. Călin Georgescu a anunțat în sala de judecată: A zis să fie omorât!
Playtech.ro
Pe ce raft al frigiderului trebuie pusă salata de boeuf ca să nu se strice repede. Locul în care se păstrează cel mai bine
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Ultimele fotografii ale pasagerilor morți în tragedia aviatică din Coreea de Sud: un copil de 3 ani privește entuziasmat pe fereastra avionului
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Jador și Oana Ciocan, dansul mirilor de la nuntă. Cei doi s-au căsătorit în mare secret pe 27 decembrie / VIDEO
Spynews
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Evz.ro
Mulți români au luat țeapă de sărbători. Au rămas și fără bani, și fără vacanță
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
kanald.ro
Mesajul sfâșietor transmis de un pasager, înainte de tragedia aviatică din Coreea de Sud. Ce ar fi dus la moartea a 179 de persoane
Cancan.ro
Cum arată mormântul Andreei Cuciuc la 40 de zile de la înmormântare. Imagini care sfâșie inima oricărui părinte
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a aflat decizia. Anunț oficial de la Curtea de Apel. NU s-a schimbat
StirileBZI
Ce se întâmplă dacă nu plătești la timp întreținerea: Greșeala care te trimite în instanță!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume
stirilekanald.ro
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei, devastați în cimitir
substantial.ro
Biden: Trump ar trebui să învețe „decența” de la Jimmy Carter, după moartea fostului președinte
MediaFlux
DECIZIE FINALĂ privind ANULAREA ALEGERILOR! RĂSTURNARE pentru CĂLIN GEORGESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cât costa masa de Revelion pe vremea când se construia Casa Poporului