Bulgaria şi Serbia nu au bani să participe la Eurovision 2014. România s-a înscris

Bulgaria şi Serbia au anunţat că nu vor participa la ediţia de anul viitor a concursului Eurovision, invocând motivul constrângerilor financiare, informează news.sky.com.
Romania TV
25 nov. 2013, 21:18
Bulgaria şi Serbia nu au bani să participe la Eurovision 2014. România s-a înscris

Cele două ţări s-au alăturat astfel unei liste tot mai mari de state care au anunţat că nu vor participa la concursul găzduit anul viitor de Copenhaga, din cauza dificultăţilor financiare. Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Slovacia, Luxemburg şi Andorra anunţaseră deja că nu vor participa la Eurovision 2014.

Presa din Serbia a citat la rândul ei un comunicat emis de Serbian Broadcasting Corporation, care a anunţat retragerea Serbiei din acest concurs. „Continuitatea participării Serbiei la concursul Eurovision a luat sfârşit din cauza unor motive financiare”, se afirmă în acel comunicat.

Deşi Bulgaria participă cu regularitate la acest concurs, reprezentanţii săi au ajuns rareori în etapa finală.
Cea mai bună clasare a Bulgariei a fost în 2007, când duoul Elitsa Tododorva şi Stoian Iankulov au terminat concursul pe locul al cincilea, cu melodia „Voda”.

Serbia a câştigat concursul Eurovision în 2007 chiar la prima participare, cu balada „Molitva”, interpretată de Marija Šerifović. Serbia nu s-a calificat pentru concursul Eurovision din 2013.

Câştigătoarea din 2013 a fost reprezentanta Danemarcei, Emmelie de Forest, cu piesa „Teardrops”. Evoluţia ei a fost urmărită de 125 milioane de telespectatori, scrie Mediafax.

România s-a înscris

Societatea Română de Televiziune (SRTv) s-a înscris la concursul Eurovision 2014, însă membrii Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române sunt cei care vor decide, pe 12 decembrie, dacă România va participa sau nu la această competiţie.

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc, în luna mai, la Malmö Arena (Suedia). Cezar a participat la Eurovision 2013 cu piesa „It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur). Televiziunea Română, membră a European Broadcasting Union (EBU), este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

De când există sistemul de votare cu semifinale (anul 2004) în Concursul Cântecului European – Eurovision, doar patru ţări s-au calificat în mod constant, în fiecare an în finală, iar România este printre ele, celelalte trei fiind Grecia, Rusia şi Ucraina.

Concursul Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare şi voturi despre care nu o dată s-a spus că se dau pe criterii politice. Este uimitor cât de multe ţări au acordat cele mai mari note vecinilor, ediţie de ediţie. Cu toate acestea, Eurovision îşi are fanii înfocaţi. Câştigătorul concursului se bucură de atenţie şi prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre aceştia s-au numărat şi nume care au făcut legendă în muzică – ca Abba şi Celine Dion.

La concurs participă ţările membre ale EBU, o organizaţie înfiinţată în 1950 de 23 de reprezentanţi ai televiziunilor europene, într-o conferinţă care a avut loc la Devon. În prezent, însă, în EBU sunt aceptate şi ţări non-europene, astfel explicându-se participarea unor ţări ca Maroc sau Israel.

EBU a venit cu ideea concursului Eurovision în 1955. Era un proiect extrem de ambiţios pentru acele timpuri – televiziunea prin satelit nu fusese încă inventată, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care să-i reunească ţările. Cu toate acestea, a fost un succes, prima ediţie având loc în Elveţia, în 1956. Doar şapte ţări au participat în primul an – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Elveţia şi Luxemburg. Însă concursul a fost urmărit de patru milioane de telespectatori din cele şapte ţări – o cifră record pentru acea vreme. Concursul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume.

DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Spynews
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Bzi.ro
Ei sunt câștigătorii Casa Iubirii, sezonul 3! Fanii emisiunii de la Kanal D nu se așteptau la asta
Fanatik.ro
Trucul prin care scapi rapid de sforăit. Vei avea un somn liniștit și poți uita de această mare problemă
Capital.ro
Decizia care-l distruge pe Călin Georgescu. Anunțul oficial al Poliției a venit azi, 8 ianuarie
Playtech.ro
Cum arată Andreea Esca atunci când nu apare la TV. Imagini rare celebra prezentatoare TV
DailyBusiness
Criza alegerilor din România. Procurorii, pe pauză în plină anchetă despre implicarea Rusiei și atacurile cibernetice! „Au fost sărbători, da?”
Adevarul
Romeo și Julieta din Tulcea, cei doi adolescenți găsiți morți, s-au aruncat de la peste 20 de metri înălțime în Cariera Bididia. Nu au avut nicio șansă
wowbiz.ro
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Spynews
CRBL a vorbit despre intervențiile la care a apelat. Ce alte îmbunătățiri vrea să își mai facă artistul
Spynews
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Evz.ro
Orașele în care dudie imobiliarele. Curg banii pe această piață
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Cine sunt adolescenții în vârstă de 15 ani găsiți morți pe un câmp din Tulcea. Cei doi ar fi trăit o poveste de dragoste interzisă și au fugit de acasă
Cancan.ro
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a dat lovitura în România. Acum s-a aflat ce a făcut: E clar! Nu există niciun dubiu
StirileBZI
Ce ajutoare sociale se acordă în 2025: Câţi bani primesc şomerii și mamele cu copii mici
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Liam Payne, starul One Direction, decedat în circumstanțe tragice la Buenos Aires
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Vacanțe de vis mai aproape: zboruri directe din România spre Ibiza, Gran Canaria și Palma de Mallorca, din vara 2025