Primii fulgi de ZĂPADĂ în Bucureşti. Vezi unde mai ninge şi drumurile pe care se circulă în condiţii de iarnă

Ninsorile au început să cadă în mai multe judeţe şi pe mai multe drumuri din ţară se circulă în condiţii de iarnă. În jurul orei 15.00 au căzut primii fulgi de zăpadă şi în Bucureşti, unde precipitaţiile sunt mixte. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere, nici probleme majore de fluenţă a traficului rutier.
Romania TV
26 nov. 2013, 07:00
Primii fulgi de ZĂPADĂ în Bucureşti. Vezi unde mai ninge şi drumurile pe care se circulă în condiţii de iarnă

CNADNR anunţă că mai multe drumuri naţionale din Muntenia, Oltenia, Banat şi Transilvania sunt acoperite cu zăpadă marţi dimineaţă.

În intervalul 25 noiembrie, ora 02:00 – 28 noiembrie, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie.

Circulaţia a fost îngreunată, marţi dimineaţă, pe drumuri naţionale din judeţele Vâlcea, Caraş-Severin, Bihor, Alba şi Harghita, unde s-a depus un strat de zăpadă între unu şi trei centimetri, însă nu sunt porţiuni de drum închise sau blocate.

Centrul Infotrafic a anunţat marţi dimineaţă că nu au fost drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţie întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere.

Starea carosabilului

MUNTENIA
Umed, cu exceptia urmatoarelor sectoare de drum national pe care se gasesc depuneri de zapada:
– DN 51A intre km 20-70, acoperit cu zapada 1 cm,DN 51 acoperit cu zapada framantata sub 1 cm;
– DN 7C intre km 75-104, acoperit cu zapada 2-4 cm.

OLTENIA
Umed, cu exceptia urmatoarelor sectoare de drum national pe care se gasesc depuneri de zapada:
– DN 7A km 52+000 – 91+000 Voineasa/VL – Groapa Seaca/HD, zapada 1-2 cm
– DN 67C km 22+000 – 34+800 Novaci – Ranca/GJ , zapada 1-2 cm

CITEŞTE ŞI: Amenzi usturătoare pentru şoferii cu maşini fără ANVELOPE DE IARNĂ. Vezi ce sancţiuni riscă

BANAT
Uscat in jud. Arad;
Umed in jud. Mehedinti;
Partial umed in jud. Timis si Hunedoara, cu exceptia sectorului DN 66A, cuprins intre km 35+000-47+000, Campu lui Neag (HD), unde se afla depuneri de zapada de 5 cm;

TRANSILVANIA
Partial umed, cu exceptia urmatoarelor sectoare de drum national pe care se gasesc depuneri de zapada:
– DN1R in jud. CJ la Belis, intre km 34+000-58+000 zapada de la 0-1cm;
– DN 67C la Sugag, in jud. AB, intre km 79+000-102+000 zapada de la 0-1 cm;
– DN 7C km 130+000 – 133+000 Balea Cascada (Sb) zapada framantata 1 – 3 cm;

CRISANA SI MARAMURES
Partial umed, cu exceptia urmatoarelor sectoare de drum national pe care se gasesc depuneri de zapada:
– in jud. BH  DN 75 la Magura, intre km 12+000-29+000 zapada de la 0-1 cm.

MOLDOVA
Uscat cu portiuni izolat umede in zona de munte in jud. Suceava, Neamt, Bacau
Uscat in rest.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Vești bune pentru cei care dețin terenuri și au case construite. Se aplică și celor făcute înainte de 1990. Legea s-a modificat, vor scăpa de o mare bătaie de cap
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Escrocherie cu cercei magnetici de slăbit. Ce spun medicii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii