O mamă de gemeni se luptă în instanţă pentru a primi indemnizaţia pentru al doilea copil

Copil refuzat de statul român. O femeie din Argeş, mama unor copii gemeni, se luptă în instanţă cu statul pentru a primi drepturile care i se cuvin. Este vorba despre indemnizaţia pentru al doilea copil, bani pe care toate mamele de gemeni din România i-au primit în urma unor măsuri legislative.
Filip Stan
26 nov. 2013, 15:08
O mamă de gemeni se luptă în instanţă pentru a primi indemnizaţia pentru al doilea copil

Adriana Răriş a născut în 2007 gemeni. I-a fost greu să îi crească, deşi a avut sprijin şi din partea părinţilor. A primit timp de doi ani de la stat 800 de lei, ajutor acordat doar pentru un singur copil.

„Foarte greu, mai ales că am primit doar pentru unul singur şi imaginaţi-vă că toate au mers la dublu şi în acelaşi timp (…) Trebuia să se respecte legea, ca eu am respectat-o şi trebuiau si ei s-o respecte”, a spus Adrian Rariş, care a menţionat că a depus din timp toate documentele necesare.

După ce a aflat că ar fi trebuit să primească de 2 ori mai mulţi bani de la autorităţi, mama gemenilor a dat statul în judecată şi a câştigat în prima instanţă, la Tribunalul Argeş. Însă Curtea de Apel din Piteşti a făcut recurs şi a întors decizia.

„Legea la care se refera doamna în cererea de judecată, cea care acordă celorlalţi copii dintr-o sarcină multiplă, a intrat in vigoare pe 18 iunie 2009 (…) Tribunalul Argeş s-a bazat pe o decizie a ÎCCSJ, apărută în 2011. Totul rămâne la latitudinea judecătorului”, a precizat Elena Grigorescu, director executiv al Agenţiei de Prestaţii Sociale Argeş.

Acum femeia vrea să conteste decizia la Înalta CUrte de Casaţie şi Justiţie. Dacă ar avea câştig de cauză, mama gemenilor ar trebui să primească aproape 15.000 de lei.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Pericolul ascuns de pe plaje. Lucrul banal care poate duce la tragedii
Capital.ro
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Playtech.ro
Ce spune Ciprian Marica despre incendiul pornit în incinta academiei sale din Pipera. Fanii nu se așteptau la asta!
DailyBusiness
Anunțul momentului cu privire la pensiile românilor! Vin primele documente
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Bogdan Vlădău, primele declarații despre divorțul de Gina Chirilă: 'Încă îmi revin un pic' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite ore
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Sportivii israelieni vor primi protecție non-stop la Jocurile Olimpice de la Paris
MediaFlux
EUROPA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu RUSIA! AVERTISMENT de la granița ROMÂNIEI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!