Băiatul în vârstă de 12 ani, al cărui nume nu a fost dezvăluit, avea un coleg de clasă împreună cu care căuta şi viziona filme pentru adulţi pe Internet chiar la şcoală. Apoi mergea acasă şi punea în practică scenele pe care le vedea în acele filme chiar cu sora lui mai mică, pe care a abuzat-o sexual timp de aproximativ un an, scrie Daily Mail.
Aceste abuzuri se petreceau în dormitorul pe care cei doi copii îl împărţeau şi, mai mult, chiar dacă unul dintre membrii familiei se afla acasă.
Citeşte şi Cum se simte femeia care ştie că iubitul ei se uită la filme porno
Despre abuzurile băiatului faţă de sora lui s-a aflat când copila a povestit unei rude apropiate că fratele ei mai mare o „atinge”. Un alt membru al familiei a stat de vorbă cu băiatul, iar el a recunoscut că avea „porniri” pe care nu şi le putea controla, deşi ştia că ceea ce face este ceva rău, mai scrie tabloidul britanic.
Băiatul a compărut în faţa unui judecător din Newport. El şi-a recunoscut faptele şi a primit un ordin de reabilitare executoriu pe o perioadă de 3 ani. De asemenea, judecătorul a ordonat înscrierea băiatului în registrul delincvenţilor sexuali, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.
Citeşte şi Un cântăreţ celebru a mărturisit că şi-a început viaţa sexuală la OPT ANI
Şcoala la care învaţă băiatul este la rândul ei anchetată de inspectorii şcolari, care încearcă să afle în ce împrejurări elevii acestei şcoli au acces la filme porno pe computerele instituţiei de învăţământ.