Mihaela Popa, senator şi totodată vicepreşedinte al PDL, vine cu o propunere interesantă: Arafat la Primăria Bucureştiului.
„Notorietatea şi credibilitatea doctorului Raed Arafat îl recomandă a fi un foarte bun candidat pe un vot uninominal, poate chiar contracandidatul doctorului Sorin Oprescu la Primăria Capitalei. Sunt convinsă că în fiecare comunitate exista fenomenul Arafat şi că fiecare comunitate ar putea la viitoarele alegeri să-i scoată în faţă pe acei oameni care au făcut ceva pentru societate. Cu aceşti oameni credibili trebuie să începem schimbarea clasei politice”, scrie Mihaela Popa pe blogul personal.
Comentând pentru HotNews afirmaţiile făcute astăzi de senatoarea democrat-liberală, subsecretarul de stat Raed Arafat a negat orice viitoare implicare politică a sa. Arafat a afirmat că este „exclusă o participare ca şi candidat, în orice formaţiune politică, în 2012 sau în viitor”.