Ștefan Moldovan, fost portar la Universitatea Cluj în perioada 1965 – 1971 și 1977 – 1982 a decedat, la vârsta de doar 65 de ani, informează site-ul oficial al clubului de lângă Someș. „Uțu”, așa cum era el poreclit, a strâns peste 100 de meciuri la formația echipată în alb și negru.
Contactat telefonic, fostul jucător al Universității Cluj a declarat că nu-și revine din șocul aflării veștii treceri în neființă a lui Uțu.
„Parcă m-a trăznit când am aflat vestea morții lui Uțu. Era plin de viață, așa îl știam, atât în poartă, dar și în afara terenului. Un om pasionat de cultură și de mediul universitar, așa cum îi stătea bine unui jucător al lui U. Chiar stăteam de vorbă cu un alt fost jucător, Răduță, și observam că mulți dintre colegii noștri nu mai sunt și că ar trebui să ne gândim și noi la ce se poate întâmpla în viitor. Nici acum nu îmi vine să cred că nu mai este printre noi. În amintirea noastră, a tuturor, el va rămâne același Uțu impozant pe care îl știam în poartă” a spus Remus Câmpeanu pentru www.stiridesport.ro.