Ziua Recunoştinţei: Obama a avut de ales între două CURCI, Caramel şi Popcorn. Află care a fost GRAŢIATĂ VIDEO

"Preşedinţia, postul unde ai cea mai mare putere din lume, este asociată cu numeroase responsabilităţi formidabile şi solemne, dar nu este cazul aici", a asigurat Obama în cursul unei scurte ceremonii la intrarea nordică a Casei Albe, având alături o frumoasă curcă albă de 17 kg numită Popcorn.
Romania TV
28 nov. 2013, 18:45
Ziua Recunoştinţei: Obama a avut de ales între două CURCI, Caramel şi Popcorn. Află care a fost GRAŢIATĂ VIDEO

Popcorn a fost preferată concurentei sale Caramel în urma unei consultări organizate de Casa Albă prin reţelele de socializare Facebook şi Twitter, a dezvăluit Obama, flancat de fiicele sale adolescente Sasha şi Malia, ale căror surâsuri păreau crispate.

Dar Caramel „nu a pierdut vremea, ci este deja pe cale să strângă fonduri pentru viitoarea sa campanie”, a glumit Obama, tocmai revenit acasă după trei zile de reuniuni electorale pe Coasta de Vest.

Dacă Popcorn a fost vedeta miercuri, beneficiind de binecuvântarea preşedintelui american, gest aproape pontifical în faţa zecilor de camere de filmat, Caramel va fi de asemenea cruţată, informează Agerpres.

Cele două curci vor lua drumul casei lui George Washington, pe Muntele Vernon, la 20 km de capitala federală. Ele vor rămâne aici în timpul sărbătorilor, beneficiind apoi de o pensionare fericită într-o fermă istorică în Virginia.

Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) este una dintre sărbătorile cele mai populare ale americanilor. Ea îşi află originile în primii ani ai colonizării actualului teritoriu al SUA în anii 1620, când – potrivit tradiţiei – europenii instalaţi de dată recentă au mulţumit lui Dumnezeu pentru abundenţa de grâne şi ajutorul dat de indieni.

Citeşte şi I-a scăzut rangul. Andreea Marin s-a transformat din zână în curcă

Această sărbătoare este o ocazie pentru mulţi americani să se reunească în familie şi ei parcurg adesea distanţe mari pentru un dineu cu meniu invariabil: curcan umplut, plăcintă de dovleac şi pâine de porumb.

Circa 45 de milioane de curcani nu vor avea şansa lui Caramel şi Popcorn şi vor sfârşi în farfurii.

Corporaţia crescătorilor americani de curcani are obiceiul să prezinte o pasăre preşedintelui încă din vremea lui Harry Truman, după cel de-al Doilea Război Mondial. Însă doar din timpul lui George Bush sr., în 1989, preşedinţii au luat obiceiul de a-şi exercita dreptul de graţiere pe o pasăre.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
O mare companie din România va concedia peste 160 de angajați. Și alte firme din acest oraș au anunțat măsuri similare
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Taxele pe care toți românii sunt obligați să le plătească
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Colectarea PET-urilor a devenit o afacere în România. Câți bani fac românii zilnic?
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Scăldatul în aceste lacuri, extrem de periculos. Mulți români nu știu la ce se expun
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Ce poreclă a primit David Popovici, după ce a luat aurul la 200 m liber! Cum l-au botezat jurnaliștii de la Jocurile Olimpice pe înnotătorul român
Capital.ro
Intră banii în conturile românilor. Au început plățile. Cine va primi 1.500 de euro
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Președintele Belarusului grațiază un cetățean german condamnat la moarte
MediaFlux
PENSIE 2024. PENSIONArII avantajați de formula de calcul.
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?