‘Credem că Germania se găseşte într-o poziţie relativ puternică şi că ar trebui să suporte o eventuală recesiune în acest an fără a-şi pierde ratingul’, a declarat Moritz Kraemer pentru cotidianul german Bild.
Standard and Poor’s a retrogradat vineri ratingurile ‘AAA’ atribuite Franţei şi Austriei cu o treaptă, la ‘AA plus’, cu perspectivă negativă, a revizuit în scădere ratingurile Italiei, Spaniei şi Ciprului cu două trepte şi a retrogradat Malta, Slovacia şi Slovenia cu o treaptă. În prezent în zona euro doar patru state beneficiază de un rating ‘AAA’: Germania, Finlanda, Olanda şi Luxemburg.
Guvernul german urmează să dea miercuri publicităţii o nouă prognoză de creştere pentru 2012. Potrivit presei, cabinetul de la Berlin se aşteaptă în acest an la o creştere a Produsului Intern Brut de 0,7%, ceea ce înseamnă că în pofida încetinirii din această iarnă, prima economie europeană va rămâne în teritoriul pozitiv la nivel anual. Cu toate acestea, unii economişti cred că este posibil ca PIB-ul Germaniei să înregistreze un recul în 2012 comparativ cu 2011.