Elena Băsescu, înainte de botezul fiicei sale: „Sofia va avea trei naşi”. Vezi despre cine e vorba

Fiica Elenei Băsescu şi a lui Bogdan Ionescu va fi botezată sâmbătă la biserica Sfântul Spiridon cel Nou din Bucureşti, aceeași biserică la care s-au cununat religios, în urmă cu un an, părinţii ei.
Romania TV
29 nov. 2013, 18:58
Elena Băsescu, înainte de botezul fiicei sale:

Botezul nepoatei preşedintelui Traian Băsescu va avea loc sâmbătă la ora 14.00, micuţa Sofia Anais fiind creştinată doar în prezenţa rudelor şi a prietenilor foarte apropiaţi de părinţii ei. „Va fi un cerc destul de intim de oameni dragi nouă”, a explicat Elena Băsescu.

„Am hotărât împreună cu Bogdan să facem slujba de botez sâmbătă la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou. Duminică, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, Sofia împlineşte deja trei luni. Şi, pentru că suntem în post, petrecerea va fi anul viitor, cândva în ianuarie sau februarie. Ne-am consultat înainte şi cu preotul Dimitrie de la biserica Sfântul Spiridon şi dumnealui ne-a spus să nu mai lăsăm timpul să treacă, mai ales că noi călătorim mult cu ea, să intre botezată în Sărbătorile de iarnă. Este ultimul week-end din această lună, vremea este încă bună şi, numai bine, se suprapune peste o mare sărbătoare, Praznicul Sfântului Andrei, protectorul României”, a declarat Elena Băsescu pentru libertatea.ro.

Nepoata preşedintelui Traian Băsescu va avea trei naşi: Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, şi Monica şi Cătălin Cîrstoiu, care sunt şi fini ai lui Traian Băsescu.

Citeşte şi: Traian Băsescu îşi botează sâmbătă nepoata. Primarul Chişinăului va fi naşul fiicei Elenei Băsescu

Dorin Chirtoacă, primarul oraşului Chişinău, este un om foarte drag mie şi familiei mele, atent şi grijuliu cu Sofia, un prieten foarte vechi, dovedit în timp în momente foarte dificile. Am mai ales drept nași doi oameni deosebiţi care m-au ajutat în perioada de sarcină şi la naştere, Monica şi Cătălin Cîrstoiu. Amândoi sunt doctori la Spitalul Universitar, Monica fiind şi cea care m-a ajutat să o aduc pe lume pe fetiţa mea”, a explicat fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu.

 

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai