UPDATE: Şoferul microbuzului implicat în accidentul din judeţul Vaslui consumase băuturi alcoolice
Şoferul microbuzului implicat în accidentul rutier produs, duminică seară, în judeţul Vaslui, soldat cu moartea a două persoane şi rănirea altor patru, consumase băuturi alcoolice, au stabilit poliţiştii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit primelor cercetări făcute de poliţişti, şoferul microbuzului, un tânăr de 29 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă uşoară la stânga, iar autovehiculul a intrat într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului comunal Grăjdeni – Fruntişeni.
Cele două persoane care au decedat aveau 18 şi 22 de ani, iar alţi trei pasageri din microbuz, care au fost răniţi, au vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani. Cea de-a patra persoană rănită este şoferul microbuzului.
„Toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Bârlad. Şoferul microbuzului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În condiţiile unui carosabil uscat şi un drum care nu pune probleme şoferilor, consumul de alcool este principala cauză a producerii accidentuluiŢ, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Microbuzul implicat în accident este particular, fiind înmatriculat în străinătate.
Deocamdată, poliţiştii nu au stabilit de unde veneau cele şase persoane din microbuz.
Accidentul a avut loc la intrarea în localitatea Fruntişeni, după ce microbuzul de transport persoane a intrat într-un cap pod. În urma impactului, două persoane au murit şi alte patru au fost rănite. Mai multe echipaje medicale au ajuns la faţa locului pentru a acorda îngrijiri medicale persoanelor rănite, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Un microbuz şcolar a fost implicat într-un accident de circulaţie
Conform primelor cercetări făcute de poliţişti, şoferul microbuzului, un tânăr de 29 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă uşoară la stânga, iar autovehiculul a intrat într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului comunal Grăjdeni – Fruntişeni.
Cele două persoane care au decedat aveau 18 şi 22 de ani, iar alţi trei pasageri din microbuz, care au fost răniți, au vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani. Cea de-a patra persoană rănită este șoferul microbuzului.
„Toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Bârlad. Şoferul microbuzului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În condiţiile unui carosabil uscat şi un drum care nu pune probleme șoferilor, consumul de alcool este principala cauză a producerii accidentului„, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Citeşte şi Accident TERIBIL în Buzău. Un microbuz plin cu persoane cu handicap s-a RĂSTURNAT
Microbuzul implicat în accident este particular, fiind înmatriculat în străinătate. Deocamdată, poliţiştii nu au stabilit de unde veneau cele şase persoane din microbuz.