Potrivit deputatului, cea mai bună soluţie pentru Viktor Ianukovici ar fi să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, după care să-şi dea demisia. „Doar în acest mod ar putea fi salvat. Asta este important pentru noi, înţelegeţi? România încă nu şi-a revenit după asasinarea lui Ceauşescu„, a subliniat politicianul.
Bohoslovskaia a menţionat că Ianukovici este pe cale să se transforme în Ceauşescu, dar încă n-a repetat ceea ce a făcut dictatorul român. „Astfel de semnale deja se resimt în societate. Dacă nu se va schimba situaţia, spiritele se vor încinge pe parcurs şi vor deveni periculoase. N-ar trebui să admitem acest lucru. Astfel de răni nu se vindecă decât peste sute de ani, dar trebuie să recunoaştem că putem să ajungem aici”, a mai spus Bohoslovskaia.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, forţele speciale de la Kiev au dispersat un protest paşnic al studenţilor, lovind cu picioarele şi cu bastoanele în protestatari. Surse din cadrul Ministerului de Interne ucrainean au declarat că forţele speciale au acţionat la comanda Primăriei Capitalei, întrucât aceasta avea misiunea să elibereze piaţa pentru a instalarea bradului de Crăciun, scrie Mediafax.
Circa 20 de deputaţi din cadrul Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina, intenţionează să părăsească grupul parlamentar în cursul zilei de luni, în vederea formării unui nou partid politic.