Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că se doreşte şi reluarea altor linii de fabricaţie, cum ar fi, de exemplu, pentru Cantastim şi Polidin, dar acestea probabil din 2015, până atunci urmând să fie mutată la Bucureşti şi fabricaţia produselor realizate la Iaşi, scrie Mediafax.
„Sperăm ca într-un an şi jumătate, doi să putem vorbi de reluarea producţiei la Cantacuzino şi a altor produse”, a mai spus Eugen Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că în 16 decembrie va fi livrată prima tranşă a vaccinului atingripal, iar în 5 sau 6 ianuarie, a doua tranşă a vaccinului.
„Am anunţat încă de la preluarea mandatului, şi am trecut şi în programul de guvernare, că unul dintre obiectivele mele prioritare este reluarea activităţii Institutului Cantacuzino. De aceea, aş vrea ca din 2014 să reluăm şi producţia de Cantastim, Polidin şi BCG. În plus, am vrea să reorganizăm linia de fabricaţie a vaccinului gripal. Adică să organizăm o hală mare pentru vaccinul gripal, care, spre finalul fabricaţiei, să devină comună cu cea pentru vaccinul BCG”, a explicat Nicolăescu.
Citeşte şi De ce refuză părinţii VACCINAREA OBLIGATORIE la copii. PERICOLELE sunt incredibile FOTO
Ministrul a adăugat că, în 2014, Institutul Cantacuzino va primi aceeaşi sumă ca în 2013, respectiv zece milioane de lei.
Prezent la Institutul Cantacuzino alături de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, Victor Ponta a arătat că se bucură că a pierdut „pariul” cu ministrul legat de capacitatea institutului de a produce în continuare vaccin şi a arătat că, până la 15 decembrie, vor fi produse 200.000 doze de vaccin antigripal, iar după aceasta dată vor fi produse alte 200.000 doze.
Premierul a arătat că procesul de producţie şi omologare este foarte avansat, ceea ce va permite României să nu mai importe fiole de vaccin.
Întrebat de jurnalişti dacă se va vaccina şi el, după ce i-a îndemnat pe români să aibă încredere în producţia Institutului Cantacuzino, Ponta a răspuns: „O să mă şi vaccinez, dar eu nu cu răceala am probleme, ci cu altele”.
El a primit din partea institutului, într-o cutiuţă, prima fiolă de vaccin din noua producţie.
Primele 200.000 de doze de vaccin antigripal, din cele 600.000 cumpărate de Ministerul Sănătăţii pentru campania de imunizare din acest an, au fost distribuite, din 27 noiembrie, direcţiilor de sănătate publică, care le-au furnizat medicilor de familie.
Celelalte 400.000 de doze vor fi distribuite în perioada următoare, în funcţie de necesităţile campaniei antigripale şi de recomandările venite din partea specialiştilor cu privire la activitatea virozelor respiratorii, potrivit Ministerului Sănătăţii.
În luna mai, ministrul Sănătăţii anunţa că Institutul Cantacuzino a devenit, prin Hotărâre de Guvern, serviciu de interes economic general şi va primi din fondul de rezervă al Guvernului zece milioane de lei, sumă care nu reprezintă ajutor de stat, ci compensaţie financiară din partea statului.
Ministrul preciza că odată cu reluarea activităţii Institutului Cantacuzino vor fi reduse şi costurile necesare pentru achiziţia acestuia din import. Prin utilizarea vaccinului produs în România, preţurile vor fi de 2,5 ori mai mici decât prin achiziţia lui din import.
Citeşte şi 400.000 de doze de VACCIN ANTIGRIPAL produs de Cantacuzino, pe PIAŢĂ din 20 DECEMBRIE