Specialistul care a expertizat termopanele de la Cornu, urmărit penal pentru favorizarea lui Năstase

Un procuror DNA a anunţat luni, la instanţa supremă, că expertul Neculai Bănică, desemnat de instanţa de fond să facă expertizarea termopanelor montate la casa de la Cornu a soţilor Năstase, a fost pus sub urmărire penală pentru favorizarea infractorului, pe motiv că şi-a depăşit atribuţiile.
Filip Stan
02 dec. 2013, 18:01
Specialistul care a expertizat termopanele de la Cornu, urmărit penal pentru favorizarea lui Năstase

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) s-a sesizat din oficiu în legătură cu presupuse fapte de corupţie ce ar fi fost comise de Bănică. Procurorul a explicat că acest specialist, deşi instanţa stabilise ca el să expertizeze strict termopanele casei de la Cornu, ar fi evaluat şi tâmplăria de la o anexă ce îi aparţinea sorei lui Adrian Năstase, Dana Barb, potrivit Mediafax.

Totodată, a menţionat procurorul, Neculai Bănică ar fi apreciat eronat valoarea şi caracteristice tehnice ale tâmplăriei. Avocaţii lui Năstase au cerut judecătorilor să le pună la dispoziţie documentul prezentat de procuror, astfel că instanţa a suspendat temporar judecarea recursurilor din dosarul Zambaccian.

Contestaţiile făcute de Adrian şi Dana Năstase, precum şi de ceilalţi inculpaţi în cazul pedepselor dispuse la 30 martie 2012 în dosarul Zambaccian sunt judecate de un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), format din vicepreşedintele instanţei supreme Ionuţ Matei, Ioana Bogdan, Angela Dragne, Luminiţa Zglimbea şi Cristina Rotaru.

Citeşte şi Ionuţ Matei va judeca dosarul Zambaccian. Recuzarea cerută de Adrian Năstase a fost respinsă

Tot la termenul de luni al recursului din dosar, avocaţii soţilor Adrian şi Dana Năstase l-au recuzat pe judecătorul Ionuţ Matei, pe motiv că acesta s-a pronunţat în dosarul „Trofeul calităţii” şi a stabilit o pedeapsă cu executare în cazul fostului premier.

Potrivit avocaţilor, Ionuţ Matei a făcut parte dintr-un alt complet care l-a condamnat pe fostul premier, arătând că la acel moment s-a motivat că Adrian Năstase „reprezintă personificarea corupţiei din clasa politică românească”. Un alt complet de cinci judecători de la ICCJ a respins cererea de recuzare a lui Ionuţ Matei, acesta rămânând în continuare preşedintele completului care judecă recursul în dosarul Zambaccian.

Tot luni, unul dintre martorii din dosar, Cristina Popa, a relatat în faţa instanţei modalitatea, în opinia sa ilegală, în care firma unde lucra a importat din China produsele ajunse la soţii Năstase, pentru casele din Zambaccian şi Cornu, ea afirmând că, de frică, nu a avut curaj să se opună. La 30 martie 2012, în dosarul Zambaccian, legat de modul în care soţii Adrian şi Dana Năstase au achiziţionat bunuri provenind din China, fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.

Soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Instanţa a dispus în cazul acesteia o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru folosirea bunurilor societăţii comerciale împotriva scopurilor acesteia şi o altă pedeapsă, de trei ani de închisoare, pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la vamă. Cele două pedepse au fost contopite de instanţă, Jianu urmând să exercute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare, dacă sentinţa va deveni definitivă. Irina Jianu a fost achitată de magistraţi pentru dare de mită, spălare de bani şi fals intelectual, celelalte fapte pentru care procurorii o acuzaseră în acest dosar.

Citeşte şi Dosarul Zambaccian se apropie de final. Judecătorii mai au un singur martor de audiat VIDEO

Sentinţa din 30 martie 2012 a completului de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost contestată atât de inculpaţi, cât şi de procurori, la Completul de cinci judecători, care va da o decizie definitivă în această cauză. În 5 mai 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe Adrian Năstase, Dana Năstase şi Irina Paula Jianu, pentru fapte de corupţie.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier – cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului ministru – Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.

Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti. În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În 18 martie, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Citeşte şi Adrian Năstase: Am o scrisoare de la Traian Băsescu în care spune că îi este greaţă de sine însuşi

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Obligatoriu pentru mașinile mai vechi de 12 ani din România
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Plaja perfectă, cu apusuri tulburătoare. Fenomen unic în lume
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Nu e permis pentru românii cu balcon la bloc. Asociația de proprietari trebuie să dea acord în scris
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Complot Iranian Vizat Asasinarea Lui Trump: Secret Service sub Critici După Atacul Recent
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'