De vineri, 6 decembrie, până duminică, 8 decembrie, de la 10 dimineața la 6 după-amiaza, meșterii vă așteaptă la Târgul de Sfântul Nicolae cu: ii, podoabe, opinci, cergi, scoarțe, coșuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, furci, pipernițe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, cahle, clopoței, zurgălăi, sorcove, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, kürtős kalács, țuică, vin, măști, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănușe, oale, scăunașe… și câte și mai câte.
Prețul biletului de intrare la târg: 8 lei, 4 lei (elevi, studenți, pensionari).
CITEŞTE ŞI: „Daruri de Moş Nicolae”, la Muzeul Naţional al Satului din Capitală, de luni până duminică
La târg vor fi organizate şi două spectacole de teatru pentru copii, susținute de Asociația pentru Teatru și Carte (PETEC), la Studioul Horia Bernea:
Vineri, 6 decembrie, ora 10:30: Puck, o poveste plină de umor cu spiriduși, zâne mirifice și poznașe, poțiuni magice și transformări spectaculoase. Regie: Cosmin Șofron. Scenariu și distribuție: Andreea Sandu/ Sânziana Tarţa, Smaranda Găbudeanu.
Sâmbătă, 7 decembrie, ora 12:00: Poveste din Nord. Povestea Omuleţului de turtă dulce se naşte în mâinile doamnei Crăciun, care frământă aluatul pentru prăjitura preferată a Moşului. Regie: Ana Crăciun. Distribuție: Ana Cucută, Romina Boldașu, Gabriel Vodnar, Smaranda Găbudeanu.
Prețul biletului de intrare la spectacole este de 12 lei.