Criminalul din discotecă. A fost arestat după ce a înjunghiat mortal un tânăr, pe ringul de dans

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a ucis un tânăr de 25 de ani, pe care l-a înjunghiat cu un cuţit în spate, într-o discotecă din Tulcea.
Romania TV
03 dec. 2013, 10:45
Criminalul din discotecă. A fost arestat după ce a înjunghiat mortal un tânăr, pe ringul de dans

Potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului Tulcea, în dimineaţa zilei de 1 decembrie, în jurul orei 03.00, Ştefan – Marius Arhire, în vârstă de 29 de ani, se afla într-o discotecă din oraş, unde a petrecut cu mai mulţi prieteni, iar la un moment dat s-a luat la ceartă cu un alt tânăr, de 25 de ani.

Bărbatul de 29 de ani, care consumase băuturi alcoolice, a scos un cuţit cu care l-a înjunghiat în spate pe tânăr. Echipajul de prim-ajutor sosit la faţa locului nu a mai putut să îi salveze viaţa tânărului, fiind declarat decesul.

Agresorul a fost reţinut pentru omor calificat, iar Parchetul Tribunalului Tulcea a solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia, cererea fiind admisă de magistraţi, care au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Citeşte şi Nici n-au buletin, dar sunt EXPERŢI în furat. Doi copii din Tulcea, prinşi de poliţie după ce spart 12 maşini

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
România plânge și acum! A fost cea mai elegantă doamnă a muzicii românești. A murit prea devreme
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Au întors-o ca la Ploiești. Vești uluitoare de la meteorologi
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Permis de conducere reînnoit din 2 în 2 ani. Legea nu-ți permite să conduci dacă nu faci testele
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Rusia își propune să crească exporturile agricole cu 50% până în 2030
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore