Năstase şi Vlădescu, contracte defavorabile INR Managament, în faliment. Ce implicare are Ioana Băsescu

Contracte de consultanţă supraevaluate, inclusiv cu Sebastian Vlădescu, dar şi cumpărarea de terenuri la preţuri peste piaţă de la acţionari şi de la Ilie Năstase au dus la insolvenţa proprietarului Silver Mountain, complex în care Ioana Băsescu a autentificat vânzarea a 3 locuinţe, de 1,2 mil.euro.
Romania TV
03 dec. 2013, 22:03
Năstase şi Vlădescu, contracte defavorabile INR Managament, în faliment. Ce implicare are Ioana Băsescu

INR Managament, aflată în insolvenţă din luna august, are în portofoliu două proiecte imobiliare, iar cel mai important dintre acestea este complexul imobiliar de lux Silver Mountain din Poiana Braşov. Al doilea proiect viza dezvoltarea unui complex rezidenţial în Snagov, acesta fiind în fază incipientă.

INR Management, firmă care a fost deţinută de omul de afaceri Dan Fischer, decedat anul trecut, are datorii de aproape 380 milioane de lei (circa 85 milioane de euro) către BCR.

Silver Mountain Braşov cuprinde în prezent 219 de apartamente, o zonă multifuncţională cu restaurant, săli de conferinţe, club, sală de fitness, Spa şi piscină, precum şi infrastructura pentru continuarea lucrărilor.

INR Management a vândut 42 de locuinţe şi a încheiat antecontracte pentru alte 20. Printre contractele de achiziţie de locuinţe în complexul din Poiana Braşov se numără cele încheiate de firmele Broadreach Consulting Services, Aclam Imobiliara şi Daim Imobiliara, toate autentificate de biroul notarial al Ioanei Băsescu. În total cele trei apartamente, au un preţ de 1,2 milioane de euro, fără TVA.

„Principalele cauze ale insolvenţei INR Management identificate de administratorul judiciar sunt depăşirea termenelor de execuţie a lucrărilor, costurile foarte mari cu serviciile de consultanţă crescute în mod artificial prin numărul mare de contracte de consultanta cu obiect identic sau similar şi care se suprapun în timp, contractele de consultanţă încheiate cu persoanele afiliate şi cumpărări de active de la persoane afiliate la preţuri mai mari decât cele de piaţă”, se arată în raportul realizat de administratorul judiciar, firma Euro Insol.

În ceea ce priveşte serviciile de consultanţă, din analiza documentelor, administratorului judiciar a concluzionat că, cu puţine excepţii justificate de natura proiectului, INR Management a încheiat un număr nejustificat de mare de contracte de consultanţă cu diverşi prestatori de servicii, toate aceste contracte fiind în general axate pe supervizare şi monitorizare proiect, consultanţă financiară şi legală în legătură cu proiectul, obţinere de avize, permise şi documentaţii, de multe ori obiectul acestor contracte suprapunandu-se ca şi scop şi natură. Aceste contracte de consultanţă au generat în perioada 2006-2013 plăţi în valoare totală de peste 53 milioane de lei (circa 12 milioane de euro).

Compania a încheiat contracte de consultanţă cu firma Solid GB (managementul activităţii de construcţii), în valoare de 2,6 milioane lei, cu Deloitte – 1,2 milioane de lei, cu Concept Consult & Prospect SRL, prin agenţia sa de turism New Concept Travel – American Express Travel Network Partner, contract în valoare de 23.574 lei, DTZ Echinox Consulting (33.256 lei), I.P.C.T Consultanta – Informatica – Proiectare (53.365 lei) şi PwC (99.982 lei).

Printre serviciile de consultanţă figurează şi trei contracte încheiate de INR Management începând din 2008 cu fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu.

„Din analiza celor trei contracte de consultanţă sus menţionate (încheiate cu Vlădescu, în 2009, în calitate de persoană fizică, şi în 2010, în calitate de asociat în firma PVB Euroconsulting, potrivit raportului, n.r.) rezultă că în realitate sumele plătite cu titlu de consultanţă servicii financiare în legătură cu contractele de credit încheiate cu BCR şi finanţarea proiectului au fost destinate PFA Sebastian Vlădescu, aceste sume totalizând 1.440.791 lei în perioada 2008-2013. În opinia administratorului judiciar aceste contracte de consultanţă nu se justifică, plăţile efectuate în temeiul acestora crescând nejustificat procentul soft al costurilor legate de proiect în total costuri”, se precizează în raport.

Mai mult, compania a încheiat o serie de contracte de consultanţă cu persoanele afiliate INR Management, acestea reprezentând o altă cauză a apariţiei stării de insolvenţă. Prin aceste contracte foşti administratori şi acţionari ai firmei au putut să transfere sume importante cu titlu de remuneraţie pentru servicii de consultanţă către aceleaşi firme, în valoare totală de 21,2 milioane de lei ( circa 5 milioane de euro), în perioada 2008-2013.

„Având în vedere cele menţionate mai sus, în opinia administratorului judiciar sume importante de aproximativ 5,5 milioane de euro au fost transferate către societăţi afiliate reprezentând una din cauzele intrării societăţii în insolvenţă şi fiind de natură a atrage răspunderea civilă şi penală a persoanelor responsabile în persoana foştilor administratori ai frmei, Anca Rusu şi Mădălin Rusu”, afirmă sursa citată.

Administratorul judiciar a identificat, de asemenea, două contracte de achiziţie de terenuri de către INR Management, de la fostul tenisman Ilie Năstase şi Dan Fischer şi de la Mădălin Rusu şi Teodor Rusu.

Astfel, printr-un contract de vânzare-cumpărare din 2007, Ilie Nastase şi Dan Fischer au vândut un teren de 8.123 metri pătraţi la preţul de 2,6 milioane de lei în în Snagov. La reevaluarea activelor efectuată la sfârşitul anului 2008, chiar dacă piaţa activelor imobilizate a crescut, pentru acest teren firma a trebuit totuşi să constituie cheltuieli (rezerve de reevaluare negative) în sumă de 669.773 lei, iar în 2010 încă 920.512 lei.

Totodată, INR Management a cumpărat în 2008 un teren de 1.825 pe strada Siseşti din Bucureşti, de la Mădălin şi Teodor Rusu, pentru circa 3,2 milioane de lei. Pentru acest teren a fost necesar să se constituie cheltuieli cu pierderea de valoare în valoare de 2 milioane de lei.

Pe de altă parte, depăşirea de către Concefa (constructorul general al complexului, n.r.) a termenului de execuţie convenit contractual şi deficienţele calitative ale lucrărilor executate de aceasta au creat societăţii INR Management Real Estate prejudicii materiale importante care constituie una din cauzele principale ale ajungerii acesteia în stare de insolvenţă, notează administratorul judiciar.

Drept consecinţa INR Management Real Estate nu şi-a mai putut îndeplini obligaţia predării la termen a apartamentelor.

Mai mult, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, o serie de cumpărători, care au plătit avansuri pentru achiziţia de locuinţe şi-au retras aceste sume sau au apelat la instanţă pentru rezolvarea cazurilor.

Prejudiciul adus de firma de construcţii se ridică la 9,3 milioane de euro, sumă cu care INR Management s-a înscris în tabelul creditorilor firmei de construcţii Concefa, la rândul ei în insolvenţă, se menţionează în raportul administratorului.

„Administratorul judiciar va continua analiza plaţilor si tranzacţiilor efectuate cu persoane afiliate prin intermediul foştilor administratori ai societăţii şi în baza documentelor justificative identificate va promova acţiuni în răspundere civilă şi penală (…) Deşi debitoarea INR Management Real Estate se confruntă cu o situaţie financiară dificilă generată în principal de modul defectuos în care a fost gestionat, aceasta poate fi supusă unui plan de reorganizare cu şanse de reuşită”, se mai spune în raport.

Silver Mountain dispune de un teren de 260.000 metri pătraţi în Poiana Braşov, iar iniţial a fost gândit cu cinci faze de execuţie, care totalizau aproximativ 300.000 metri pătraţi, dintre care 1.200 locuinţe de vacanţă, 200 camere de hotel şi o zonă multifuncţională, cu restaurant, săli de conferinţă, club, sală de fitness şi SPA.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Fumatul devine interzis. Legea care se pregătește. NU mai pot cumpăra țigări
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Viteza maximă admisă pe drumurile publice. Regulile care se schimbă iarna
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
StirileBZI
Șoferii vor fi nevoiți să susțină din nou examenul auto. Se schimbă permisul de conducere!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului