Misterul Marii Pete Roşii de pe planeta Jupiter, aproape dezlegat

Marea Pată Roşie este cea mai uşor de identificat trăsătură de la suprafaţa lui Jupiter – o furtună care se întinde pe aproximativ 20.000 de kilometri şi are o lăţime de 12.000 de kilometri – adică de aproape 3 ori mai mare decât Pământul. În zonele de la marginea acestei furtuni vântul atinge viteze de peste 680 km/h, scrie Agerpres.

Această furtună gigantică a fost consemnată pentru prima dată oficial, într-un document astronomic, în 1831 şi este probabil că a fost observată încă din 1665.

‘Pornind de la teoriile curente despre furtuni, Marea Pată Roşie ar fi trebuit să dispară după câteva decade de la formarea ei’, a comentat Pedram Hassanzadeh, specialist în dinamica fluidelor de la Universitatea Harvard. ‘În schimb, această furtună persistă de secole’.

Furtunile de orice fel, inclusiv Marea Pată Roşie, ar trebui să dispară, conform teoriei, sub incidenţa mai multor factori. Spre exemplu, undele şi turbulenţele din interiorul furtunii şi din jurul său contribuie treptat la scăderea energiei vânturilor care formează respectivele furtuni. De asemenea, furtunile pierd energie şi prin emisii de căldură. Mai mult decât atât, Marea Pată Roşie se află între două puternice curente paralele din atmosfera lui Jupiter care se deplasează în direcţii opuse şi care, teoretic, ar fi trebuit să-i încetinească viteza de rotaţie.

Alte articole

Întâlnirea TITANILOR: Soarele și norocosul JUPITER,  în armonie pe cer. Cum se schimbă VIAȚA zodiilor din  14 octombrie 2024

Horoscop special: SOARELE în Balanță se aliniază cu EXPANSIVUL Jupiter retrograd. Ce sanșe UNICE primesc aceste două ZODII

Unii oameni de ştiinţă susţin că astfel de vortexuri, aşa cum este Marea Pată Roşie, câştigă energie din absorbţia unor vortexuri mai mici. Şi totuşi, ‘acest proces nu are cum să se repete de suficient de multe ori pentru a putea explica longevitatea Marii Pete Roşii’, remarcă şi Philip Marcus, specialist în dinamica fluidelor şi planetolog de la Universitatea California din Berkeley.

Dar Marea Pată Roşie nu este singurul vortex misterios. De fapt, vortexurile în general, inclusiv cele formate în oceanele şi atmosfera terestră, durează de fapt perioade mai mari de timp decât pot explica teoriile actuale.

Pentru a rezolva misterul perenităţii Marii Pete Roşii, Hassanzadeh şi Marcus au dezvoltat un nou model computerizat 3D de înaltă rezoluţie privind evoluţia marilor vortexuri.

Modelele privind evoluţia vortexurilor se concentrează în special asupra curenţilor din plan orizontal, curenţi care sunt cei mai încărcaţi energetic. Vortexurile cuprind însă şi curenţi verticali, însă aceştia au un nivel energetic mult mai scăzut. Astfel, ‘în trecut, majoritatea cercetătorilor fie că au ignorat curenţii verticali, considerând că sunt prea puţin, sau chiar deloc importanţi, sau au apelat la nişte ecuaţii mai simple pentru că întreaga manifestare a unui astfel de vortex este foarte dificil de cuantificat în cadrul unui model matematic’, a explicat Hassanzadeh.

Cei doi cercetători au ajuns acum la concluzia că aceşti curenţi verticali pot oferi răspunsul căutat cu privire la longevitatea Mari Pete Roşii: atunci când furtuna pierde din energie, curenţii verticali mută mase de gaze fierbinţi şi reci înspre şi dinspre furtună, restaurând o parte din energia vortexului. Modelul lor indică şi existenţa unor fluxuri radiale care absorb energie din cadrul celor două puternice curente atmosferice paralele între care s-a format Marea Pată Roşie de la suprafaţa lui Jupiter.

În general, astfel de vortexuri, fie că este vorba de cel de pe Jupiter, fie că este vorba de cele din oceanele terestre, se disipează de până la 100 de ori mai lent decât s-a crezut iniţial.

‘Unele vortexuri observate în oceane au durat mai mulţi ani la rând şi sunt considerate extrem de importante pentru ecosistemul marin dar şi pentru interacţiunea dintre oceanul planetar şi atmosferă’, a comentat Philip Marcus pentru SPACE.com. În plus, ‘vortexurile cu proprietăţi fizice foarte similare Marii Pete Roşii s-ar putea să aibă roluri extrem de importante în cosmos, în formarea de noi stele şi planete, condiţii în care este necesar să reziste timp de mai multe milioane de ani. Atât vortexurile oceanice cât şi cele atmosferice sunt supuse unor procese de disipare, iar mecanismul care asigură longevitatea Marii Pete Roşii reprezintă o explicaţie foarte plauzibilă care poate să acopere şi longevitatea acestora’, a mai adăugat el.

Cei doi oameni de ştiinţă au avertizat însă că modelul lor este departe de a fi complet, pentru că ‘nu ţine cont de compresibilitatea fluxului şi de sfericitatea planetei’. Ei au precizat că îşi vor extinde modelul de analiză pentru a include şi aceste variabile şi pentru a obţine o imagine cât mai completă asupra factorilor care concură la prelungirea perioadei de manifestare a acestor vortexuri.