Osservatore Romano, ziarul Sfântului Scaun, s-a făcut ecoul acestui detaliu curios şi necunoscut până acum din biografia Papei, într-un articol publicat în ediţia sa de luni. Potrivit Agerpres, Papa a admis în faţa unui grup de credincioşi că în tinereţe a lucrat ca portar la o discotecă şi a dat meditaţii la literatură şi că ambele experienţe profesionale l-au ajutat să înţeleagă cum îi poate apropia de Biserică pe cei care s-au îndepărtat de ea.
Se ştia deja că în tinereţea sa actualul Papă a spălat podele la o florărie şi că a făcut experimente într-un laborator de chimie, materia pe care a studiat-o. Ceea ce nu se ştia era că Papa Francisc a lucrat ca portar la o discotecă şi că a fost în tinereţe un „om de ordine” care îi împiedica pe cei nepoftiţi să intre în local. Nu pare un loc de muncă potrivit unui viitor Suveran Pontif şi totuşi Bergoglio ne-a obişnuit cu lucruri care ies din tiparele obişnuite, continuă El Mundo.
Citeşte şi Gestul făcut de Papa Francisc pentru un om DESFIGURAT, care a EMOŢIONAT o lume întreagă
Papa însuşi a fost cel care a dezvăluit această ocupaţie a sa din tinereţe şi care a subliniat că această experienţă îi foloseşte acum să-i apropie pe cei dezamăgiţi de Biserică. În timpul discuţiei cu grupul de credincioşi el a făcut aluzie şi la momentul în care şi-a descoperit adevărata vocaţie, după ce s-a spovedit unui preot pe care nici măcar nu-l cunoştea. A făcut chiar şi o glumă în acest sens, spunând că cei mai buni duhovnici sunt preoţii necunoscuţi sau cei surzi.
Jorge Mario Bergoglio a fost născut în data de 17 decembrie 1936 în Buenos Aires, Argentina, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui italian ce lucra la căile ferate. Tatăl său emigrase din regiunea italiană Piedmont în Argentina.
Mai mult, Francisc vorbeşte fluent, italiana, gemana şi spaniola, ştiind de asemenea engleză, gemană şi portugheză. În copilărie şi-a pierdut o parte dintr-un plămân în urma unei inefcţii. Un alt lucru interensat este acela că adoră tangoul, dansându-l în tinereţe. Un detaliu mai puţin cunoscut vorbeşte despre faptul că cel mai important om din Biserica Catolică a avut o iubită în tinereţe, înainte să îşi descopere vocaţia religioasă.
Citeşte şi Papa Francisc: Dumnezeu este de asemenea un prizonier
Echipa de fotbal San Lorenzo, din Argentina, are un fan înfocat chiar în persoana Papei Francis. Privind arta şi cinematografia, pictura sa favorită este Cucificarea Albă, pictată de Marc Chagall în 1938, în timp ce Babette Feast, o dramă daneză din 1987 este filmul său preferat. De-a lungul vieţii a fost profesor de literatură, psihologie, filozofie şi teologie, fiind co-autorul unei cărţi „În rai şi pe pământ”. Papa Francis este primul papă non-european al epocii moderne, după ce Gregor al III-lea din Siria, a fost ales papă în 731.
„Ipocrizia este un păcat grav„, a continuat el serios, spunând că este importantă credibilitatea pentru a întoarce „oile rătăcite”. Papa a povestit că atunci când s-a rugat la mormântul Sfântului Francisc, protectorul celor săraci, i-a cerut să-i dea „harul simplităţii” pentru el şi pentru Biserică.
La fel de sincer şi de neconvenţional a fost şi răspunsul pe care i l-a dat unei femei care i-a povestit că o familie i-a spus să se roage pentru fiul lor, ce vrea să devină preot franciscan.
Citeşte şi Hit la Vatican: Ce cantec îi place Papei Francisc VIDEO
”Cum să mă rog pentru cineva care vrea să devină preot?”, l-a întrebat ea pe Papă. Înaltul Pontif, cu naturaleţea lui dezarmantă, i-a răspuns că trebuie să se roage pentru el, pentru ca „novicele să găsească puterea şi voinţa necesară să poată merge pe această cale sau să aibă tăria să renunţe dacă îşi dă seama că nu aceasta este menirea sa în viaţă”.