Avocatul Gheorghe Piperea a obţinut, la începutul acestei săptămâni, o hotărâre definitivă şi irevocabilă care stabileşte că ridicarea maşinilor parcate în locuri nepermise, precum şi taxarea proprietarilor acestora, la recuperare, sunt ilegale, potrivit evz.ro.
Hotărăre emisă de Curtea de Apel Bucureşti aruncă în ilegalitate ridicarea maşinilor parcate în locuri nepermise în sectoarele 4 şi 6 ale Capitalei. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, cel care a obţinut respectiva decizie, devine ilegală şi perceperea taxelor de returnare a maşinii. Persoanele care au plătit deja această taxă sunt îndreptăţite să solicite returnarea sumelor.
Decizia aruncă în aer afaceri foarte profitabile făcute prin forţarea şoferilor să achite tarife mult umflate. Este vorba de 210 lei simpla ridicare a mașinii pe platformă o operațiune de trei minute, 168 de lei kilometrul de transport și 168 de lei depozitarea mașinii, pe zi, taxă achitată la aceeași valoare dacă mașina stă acolo 15 minute sau 24 de ore.
Citeşte şi: REGULI NOI pentru şoferii care ocupă abuziv locurile de parcare de reşedinţă din Sectorul 4