„Avem o decizie politică foarte clară, spre deosebire de Marea Britanie sau alte ţări, că dorim să aderăm la zona euro. Dar asta nu ar trebui să se întâmple foarte curând, pentru că în primul rând trebuie să avem o economie puternică – zona euro nu are nevoie de încă o economie slabă -, trebuie să fim puternici, competitivi pentru a aduce ceva, nu pentru a adăuga alte probleme. În al doilea rând, sunt foarte optimist în această privinţă, zona euro va implementa toate reformele bazate pe experienţele negative din trecut pentru a evita noi crize”, a afirmat premierul.
Victor Ponta a adăugat că „2018 ar fi un termen realist” pentru aderarea României la zona euro şi a indicat Polonia drept cel mai bun exemplu pentru felul în care se pregăteşte să treacă la moneda euro.