‘Recent s-a întâmplat un caz ieşit din comun atunci când şeful unui stat vecin şi-a permis declaraţii sfidătoare la adresa Republicii Moldova. Trebuia să urmeze o reacţie foarte dură şi adecvată din partea conducerii, dar Nicolae Timofti l-a întâmpinat pe Băsescu cu onoruri, s-au avântat în chefuri şi petreceri la Chişinău şi Bucureşti‘, a declarat deputatul comunist Mihail Barbulat.
El a solicitat prezenţa la şedinţa parlamentului a lui Leancă şi Timofti, ‘care au jurat credinţă Republicii Moldova, cu mâna pe Constituţie’, ca să explice comportamentul lor faţă de astfel de declaraţii.
Preşedintele parlamentului, Igor Corman, le-a amintit deputaţilor comunişti că nu-l pot invita pe preşedintele ţării să răspundă la întrebări.
În acelaşi timp, fiind solicitat de deputaţii comunişti să-şi exprime poziţia faţă de declaraţiile făcute de Traian Băsescu, preşedintele parlamentului a declarat că el se conduce după voinţa majorităţii cetăţenilor care doresc o ţară suverană şi independentă. ‘Este absolut ne-normal când într-o anumită ţară cineva face politică pe contul altei ţări. Asta se referă şi la România şi la Republica Moldova’, a declarat Corman.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat recent că unirea României cu Republica Moldova ar trebui să fie al treilea ‘proiect fundamental’ al României, după intrarea în NATO şi UE. ‘Eu cred că acum este oportun să o spunem că avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii. Eu am spus-o la Chişinău. Sunt convins că, dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, Romania va spune ‘da’ fără să ezite. (…) Următorul proiect de ţară pentru România, pe care cred că de acum îl putem spune public, este: vrem să ne întregim ţara‘, a susţinut Băsescu, într-o emisiune televizată.