NELSON MANDELA, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, a murit joi seara, la vârsta de 95 de ani.
Nelson Mandela a murit la domiciliul său din Johannesburg, a anunţat joi seara preşedintele sud-african Jacob Zuma, pentru postul de televiziune publică.
Mandela „s-a stins”, a declarat Zuma. „Scumpul nostru Madiba va avea funeralii de stat”, a adăugat el, anunţând că drapelul va fi coborât în bernă începând de vineri şi până la înmormântare.
„Mă apropii de sfârşit dar rămân optimist. Am un moral foarte bun deoarece mi-am trăit viaţa”, declara Nelson Mandela într-o înregistrare video realizată în timpul unei vizite la un adolescent ce avea o tumoră la creier. „Dacă nu eşti optimist şi moralul tău nu este ridicat, medicina nu va fi foarte eficientă”, a adăugat el, conform CBS.
Versiunea cinematografică a autobiografiei fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, „Long Walk to Freedom”, va avea premiera mondială, în septembrie, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.
Actorul britanic Idris Elba va interpreta în acest film rolul fostului lider sud-african Nelson Mandela, informează bbc.co.uk.
De asemenea, la festival va fi prezentat şi „The Fifth Estate”, filmul despre Julian Assange, actorul Benedict Cumberbatch interpretându-l pe fondatorul WikiLeaks.
Totodată, „12 Years a Slave”, noul film al regizorului Steve McQueen, şi „The Invisible Women” vor fi proiectate pentru prima dată la Festivalul din Toronto.
Cea de-a 38-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF) va avea loc în perioada 5-15 septembrie.
Filmul inspirat din cartea autobiografică „Long Walk to Freedom” scrisă de Nelson Mandela, aduce pe marele ecran evenimentele care au marcat viaţa liderului sud-african şi prezintă copilăria, cariera, activismul, anii de închisoare şi eliberarea sa, urmată de alegerea în funcţia de preşedinte al ţării, Mandela devenind primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.
NELSON MANDELA a început să îşi scrie memoriile în 1974, în închisoarea Robben Island, şi a terminat să le scrie după eliberarea sa, în 1990, după 27 de ani de detenţie. Destinul lui a fost strâns legat de cel unei naţiuni întregi şi al luptei unui popor.
Cartea „Long Walk to Freedom” a fost publicată în 1994 şi a fost tradusă în multe limbi de circulaţie internaţională. Anant Singh a obţinut drepturile de ecranizare a acestei biogafii încă din 1996.
Filmul, în care vor juca mai mulţi actori sud-africani, a fost turnat în câteva zone din Eastern Cape, provincia în care s-a născut Nelson Mandela, dar şi în Johannesburg şi Cape Town.
NELSON MANDELA a fost rând pe rând un militant antiapartheid înverşunat, deţinutul politic cel mai celebru din lume şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, unde se bucură de un imens cult al personalităţii pe care nu l-a dorit cu adevărat.
Din spatele gratiilor, NELSON MANDELA a devenit simbolul oprimării poporului său, în timp ce lumea întreagă manifesta şi organiza concerte pentru a fi eliberat.
Însă, chiar înainte să fie eliberat, NELSON MANDELA a învăţat să-şi înţeleagă adversarii – cunoscându-le limba, afrikaans, şi poezia – să-i ierte şi să lucreze cu ei. Aceasta îi va aduce Premiul Nobel pentru Pace în 1993, împărţit cu ultimul preşedinte al regimului de apartheid, Frederik De Klerk.
Arhiepiscopul Desmond Tutu, o altă figură a luptei antiapartheid distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace, l-a calificat drept „icoana mondială a reconcilierii” care a reuşit să facă din ţara sa o democraţie multirasială şi relativ stabilă.
Sub culorile Congresului Naţional African (NAC), NELSON MANDELA a fost primul preşedinte al noii „naţiuni curcubeu”, în perioada 1994-1999.
Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa.
Ulterior, el s-a mutat în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform spuselor sale, „anii cei mai fericiţi” – o copilărie liberă la ţară probabil idealizată -, după care a primit o bună educaţie.
În timp ce învăţătorul său l-a numit Nelson, tatăl său îl striga Rolihlahla („cel care creează probleme”, în xhosa). Mandela s-a manifestat foarte devreme ca un spirit rebel.
NELSON MANDELA, „Deţinutul 46664”
În timpul studenţiei, el a fost exmatriculat de la Universitatea Fort Hare (sud) din cauza un conflict cu privire la alegerea reprezentanţilor studenţilor. Înainte de exmatriculare, a fugit din familie, la vârsta de 22 de ani, pentru a scăpa de o căsătorie aranjată.
Sosit la Johannesburg, tânărul impetuos ia atitudine împotriva segregaţiei faţă de persoanele de culoare. El se întâlneşte cu Walter Sisulu, care îi devine mentor şi un prieten apropiat, şi intră prin intermdiul său în ANC.
Mare iubitor de femei şi boxer în timpul liber, el îndeplineşte, pe atunci, munci diverse şi studiază pentru a deveni avocat.
Împreună cu Oliver Tambo şi alţi lupi tineri, Mandela fondează Liga de Tineret a ANC şi preia rapid conducerea unui partid considerat prea slab în faţa unui regim care a instituţionalizat apartheidul în 1948.
După interzicerea ANC în 1960, NELSON MANDELA, arestat în numeroase rânduri, trece în clandestinitate, prezidând crearea unei aripe armate a ANC.
Arestat din nou în 1962, NELSON MANDELA a fost condamnat la închisoare pe viaţă doi ani mai târziu.
În timpul procesului, Mandela pronunţă o pledoarie sub forma unei profesiuni de credinţă. „Eu am luptat împotriva dominaţiei albilor şi am luptat împotriva dominaţiei negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”, a spus el.
El a petrecut 18 din cei 27 de ani de închisoare pe Robben Island, o insulă mică din largul oraşului Cape Town.
Regimul sever de detenţie la care a fost supus s-a relaxat în ultimii ani, atunci când a stabilit contacte secrete cu regimul de apartheid din ce în ce mai asediat.
În cele din urmă, „deţinutul 46664” a fost eliberat la 11 februarie 1990. Fotografia de la ieşirea din închisoare, alături de soţia sa Winnie, muza rezistenţei faţă de regim, face înconjurul lumii.
Africa de Sud se apropie de un război civil, dar adversarii de ieri reuşesc să se înţeleagă şi organizează alegeri democratice la 27 aprilie 1994. Ele sunt câştigate detaşat de ANC.
Adulat de către persoanele de culoare, câştigând puţin câte puţin afecţiunea albilor uimiţi de lipsa dorinţei de răzbunare, preşedintele a devenit pentru o naţiune întreagă „Madiba”, numele său de clan şi apelativ afectuos.
NELSON MANDELA a avut trei căsnicii
În 1998, în ziua împlinirii vârstei de 80 de ani, el s-a căsătorit pentru a treia oară cu Graça Machel, văduva fostului preşedinte mozambican Samora Machel.
NELSON MANDELA s-a retras din activitatea politică în 1999, urmând să-şi împartă timpul între Johannesburg şi Qunu. De câteva ori a fost internat la spital pentru a fi tratat, mai ales de o infecţie pulmonară, cauzată probabil de tuberculoza contractată în închisoare.
Mandela, care nu a mai apărut în public din 2010, a devenit un fel de erou mitic, de neatins, invocat atât de putere, cât şi de opoziţie, zâmbindu-le în fiecare zi tuturor compatrioţilor … de pe bancnote.