Comisia de Disciplină a Ligii Elveţiene de Fotbal a retras cu efect imediat licenţa clubului Neuchatel Xamax, care este acuzat de încălcarea regulamentului forului de la Geneva.
Potrivit unui comunicat al Ligii Elveţiene, oficialii echipei Neuchatel nu au prezentat documentele financiare cerute în procesul de licenţiere şi sunt acuzaţi de falsificarea unui certificat din partea Bank of America, potrivit ziare.com.
Acest document, care s-a dovedit a fi un fals, arată că proprietarul formaţiei elveţiene, cecenul Bulat Chagaev, ar dispune de circa 35 de milioane de dolari de la această bancă.
Clubul poate depune recurs în termen de cinci zile la Comisia de Apel a Ligii Elveţiene de Fotbal.
După 18 etape, Neuchatel Xamax ocupa locul 4 în Superliga, cu 26 de puncte, 12 mai puţin decât liderul FC Basel.